Acasă Eveniment Incendiu violent la o casă de vacanță din Lepșa

Incendiu violent la o casă de vacanță din Lepșa

455
0
Reclama

5 autospeciale de lucru cu apă și spumă au fost mobilizate pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o locuință din satul Lepșa, comuna Tulnici în cursul nopții trecute.
Apelul care anunța izbucnirea incendiului s-a primit prin intermediul numărului unic de urgență 112 la dispeceratul comun ISU-SAJ în jurul orei 01.30 de către un pompier din cadrul I.S.U. Vrancea aflat în timpul liber în localitate.
Către locul indicat au fost mobilizate gradual 5 autospeciale de lucru cu apă și spumă (3 din cadrul ISU Vrancea, 1 aparținând SVSU Tulnici și 1 din cadrul Obștei Tulnici). În momentul sosirii forțelor de intervenție la fața locului s-a constatat că incendiul se manifesta cu violență, generalizat, la nivelul unei locuințe P+1+M și la două anexe, pe o suprafață de cca. 300 mp.
Pompierii au acționat atât pentru localizarea și lichidarea incendiului, cât și pentru protejarea construcțiilor învecinate, amplasate în imediata apropiere. Intervenția a fost dificilă, din cauza suprafeței mari afectate de incendiu precum și din cauza lipsei surselor de alimentare cu apă în imediata apropiere. Datorită intervenției susținute, s-a împiedicat propagarea flăcărilor la locuințele învecinate, protejându-se, astfel, și fondul forestier.
Proprietara locuinței, care se afla în interiorul imobilului a reușit să se autoevacueze, dar a refuzat preluarea de echipajele SMURD și SAJ sosite la fața locului.
Incendiul a fost lichidat în jurul orei 08.30, iar în urma cercetărilor efectuate la fața locului s-a constatat că evenimentul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric.

Sursa: ISU Vrancea

Reclama

Articolul precedentPercheziții în mai multe locații din județul Vrancea
Articolul următorDeputat Ion Ștefan: Salvați tabăra Gălăciuc! Copiii vrâncenilor merită mai mult!
Ziar online de stiri si informatii din Vrancea

Lasă un răspuns