Începe vaccinarea fără programare și în Vrancea

Filed under Eveniment

În urma videoconferinței susținute miercuri, 5 mai 2021, între reprezentanții CNCAV, ai prefecturilor și direcțiilor de sănătate publică județene, la care a participat și conducerea DSP Vrancea, prin directorul executiv dr. Cătălin Bunghez, s-a luat decizia extinderii modalității de vaccinare, fără programare în platforma electronică. Astfel, începând de sâmbătă, 8 mai, persoanele cu vârste de peste 60 de ani care doresc să se vaccineze și au documente de identitate valabile se vor putea prezenta direct la centrele de vaccinare, fără programare, pe tot parcursul intervalului orar de funcționare. Populația generală cu vârsta de până în 60 de ani care dorește să se vaccineze se va putea prezenta la centrele de vaccinare, după ora 14.00, fără programare, în vederea administrării dozelor de vaccin. Important de reținut este faptul că prezentarea persoanelor se poate realiza la orice centru de vaccinare, indiferent de tipul vaccinului administrat, iar imunizarea efectivă și timpul de așteptare pot fi condiționate de capacitatea centrului respectiv, de numărul persoanelor programate la vaccinare în acel centru.

Persoanele programate prin platformă și care au locuri rezervate conform planificării, cât și cele de peste 60 de ani dețin prioritate la vaccinare. Suplimentar, în funcție de capacitatea de vaccinare a centrului și disponibilitatea dozelor de vaccin, vor fi eliberate bonuri de ordine celor care se prezintă direct la centrele de vaccinare.

În Vrancea, centrul de imunizare amenajat la Dispensarul Sud Focșani va administra în continuare vaccin produs de Astra Zeneca și va prelua toate persoanele cărora li se va administra doza a doua (rapel). Tot din data de 8 mai 2021, Centrul de Cronici Panciu va administra vaccin produs de Pfizer Biontech.

Tot în cadrul CNCAV, s-a luat decizia ca persoanele care doresc să se vaccineze împotriva COVID-19 se pot deplasa şi după ora 22,00, fără nicio restricție.

Comunicat de presă

Lasă un răspuns