În data de 21.10.2015, ora 22.18, o patrulă de jandarmi din cadrul Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil Focşani a fost solicitată prin apel la SNUAU „112” să intervină pe strada D. Gherea din municipiul Focşani pentru aplanarea unui conflict. Jandarmii ajunşi la faţa locului au aplanat conflictul, iar în urma verificărilor au constatat că numitul Gheorghe M., în vârstă de 32 ani, a fost lovit de către Florin M., în vârstă de 29 ani domiciliat în com. Măicăneşti, în urma unor discuţii contradictorii cu privire la o tânără ce a fost prietena amândurora. În urma plângerii depusă de victimă şi a declaraţiilor martorilor identificaţi pe numele agresorului s-a întocmit proces verbal de sesizare a organelor de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 193 din Codul Penal. Documentele au fost predate Poliţiei Municipiului Focşani pentru continuarea cercetărilor.
Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul