Home Economie Înregistrarea în SPV obligatorie începând cu 1 martie 2022

Înregistrarea în SPV obligatorie începând cu 1 martie 2022

0
85

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea  reaminteşte  că prin  OG 11/2021, pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și reglementarea unor măsuri fiscale se stabilește că, începând cu 01.03.2022,  cererile, înscrisurile sau alte documente transmise de către contribuabilii persoanele juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, precum şi persanele fizice care desfăşoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică  în mod independent  să se facă, exclusiv, prin intermediul  Spaţiul Privat Virtual.

În situația în care contribuabilii/plătitorii nu își îndeplinesc obligația comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanță a cererilor, înscrisurilor sau oricăror altor documente , iar acestea sunt depuse la organul fiscal central în format letric, nu vor fi luate în considerare, urmând ca acesta să notifice contribuabilii/plătitorii cu privire la obligativitatea comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanță,

Recomandăm contribuabililor să întreprindă demersurile necesare pentru înregistrarea în Spaţiul Privat Virtual până la data de 01 martie 2022 pentru a nu risca eventualele efecte negative care pot apărea dacă un document trebuie depus sau înscris într-un anumit termen, iar acest lucru se realizează fizic şi nu prin SPV  (prescrierea unui drept, pierderea dreptului de a beneficia de o facilitate fiscală,  apariţia unor amenzi, etc.).

„Spațiul Privat Virtual” este un serviciu gratuit, disponibil 24h/24h,7 zile/7 zile,  prin intermediul căruia contribuabilii depun declarații, cereri, solicită documente, verifică situația fiscală proprie s.a.

Informaţii suplimentare privind înregistrarea în Spaţiul Privat Virtual se găsesc pe site-ul www.anaf.ro la următorul link:

https://www.anaf.ro/anaf/internet/ANAF/servicii_online/inreg_inrol_pf_pj_spv.

NO COMMENTS

Lasă un răspuns