Având în vedere posibila intensificarea în perioada următoare a înşelăciunilor prin telefon prin care cetăţenii pot fi înşelaţi prin intermediul sms-urile sau apelurilor telefonice prin care sunt anunţaţi că au câştigat o sumă mare de bani sau produse electronice de ultimă generaţie (televizoare LCD, calculatoare, telefoane mobile, tablete etc) poliţiştii vrânceni vor desfăşura o campania de informare.
Nu de puţine ori ni s-a întâmplat unora dintre noi sau apropiaţilor noştri să primim un sms pe mobil sau să fim contactaţi pe fix şi să fim anunţaţi ca am câştigat un premiu de la diverse firme şi că pentru a intra în posesia lui trebuie să achităm o sumă de bani prin transfer credit sau virament bancar
Modul de operare este următorul: victimele sunt apelate pe telefonul fix în reţeaua Romtelecom sau pe telefonul mobil ( prin apel sau sms) autorii comunicându-le că sunt câştigătorii unui premiu de fidelitate din partea Romtelecom sau alţi operatori de telefonie mobilă, constând în bani sau produse electronice. Autorii conving persoanele apelate (în mare parte vârstnici) sub pretextul validării premiilor, să achiziţioneze cartele electronice reîncărcabile sau să achite o sumă de bani prin mandate on line reprezentând „taxe de transport, transfer bancar, taxe notariale, etc” .
Un alt mod de operare este acela prin care autorul se prezintă ca o rudă a părţii vătămate şi sub pretextul că a fost implicat într-un incident urmat de consecinţe grave îi solicită acesteia să expedieze sume de bani , tot prin mandate online. Indivizii pretind că sunt membri ai familiei sau apropiaţi ai acestora şi susţin că au fost implicaţi în accidente rutiere şi au nevoie de vani pentru a rezolva problemele. Ulterior sunt solicitate sume cuprinse între 2000 şi 5000 de euro, virate în anumite conturi bancare.
În general autorii sunt persoane private de liberate aflate în penitenciarele din ţară care acţionează în complicitate cu persoane aflate în libertate ( pe numele acestora părţile vătămate expediind banii) .
În acest sens vă recomandăm:
- Manifestaţi prudenţă şi verificaţi dacă ceea ce vi se comunică prin telefon este adevărat prin informare la serviciile de informaţii clienţi de la operator ;
- Nu daţi dovadă de credulitate atunci când suneţi contactat telefonic de persoane care pretind a fi reprezentaţi ai diferitelor firme ;
- Pe numerele de telefonie fixă sunt tot mai frecvente în ultimul timp apelurile de natură publicitară, acestea se vor înmulţi mai ales la sfîrşitul anului, odată cu perioada sărbătorilor ;
- NU daţi curs solicitărilor venite din partea persoanelor pe care le cunoaşteţi doar prin intermediul telefonului;
- NU achitaţi niciodată sume în avans pentru ridicarea unor premii;
- Sunaţi la compania de telefonie mobilă-Departamentul de Relaţii cu Clienţii – verificaţi veridicitatea promisiunilor;
- NU comunicaţi niciodată informaţii personale confidenţiale( CNP, serie buletin, conturi bancare, parole, etc)
Comunicat de presă Inspectoratul Județean de Poliție Vrancea