Acasă Politica Ipocrizia – metoda politică liberală – comunicat de presa

Ipocrizia – metoda politică liberală – comunicat de presa

280
0
Reclama

 

În 2004, mai mulţi parlamentari PNL (Nini Săpunaru, Mona Muscă, Ludovic Orban şi Norica Nicolai) au semnat un denunţ la adresa premierului PSD Adrian Năstase. Acest denunţ a stat la baza începerii cercetării penale împotriva fostului prim ministru şi a condus la a doua condamnare a acestuia, în dosarul Zambaccian. În legătură cu iniţierea acelui denunţ, Nini Săpunaru a declarat de curând că nu se dezice de ceea ce a făcut: “Nu ne decizem de ceea ce am scris acolo. Dacă justiţia a hotărat să-l condamne, nu sunt eu în măsură să decid altfel”.

Reclama

Pe 10 decembrie 2013, însă, ambii deputaţi de Vrancea ai PNL, Nini Săpunaru şi Laurenţiu Ţigăeru Roşca, au votat modificarea Codului Penal care să îi pună la adăpost de orice anchetă sau condamnare pentru corupţie. Prin votul lor, Săpunaru şi Ţigăeru au urmărit anihilarea instituţiilor anticorupţie din România (Agenţia Naţională de Integritate şi Direcţia Naţională Anticorupţie), a statului de drept însuşi. Curtea Constituţională a stopat această ofensivă asupra statului de drept prin decizia de neconstituţionalitate a modificărilor votate de Săpunaru şi Ţigăeru Roşca, alături de toţi parlamentarii PSD.

În aceste condiţii, Săpunaru trebuie să explice ipocrizia de a semna un denunţ împotriva coruptului Adrian Năstase în 2004, căutând însă să se pună la adăpost de acelaşi tip de acuzaţii în 2013.

La rândul său, Ţigăeru Roşca a votat, în miez de noapte, modificarea Codului Penal, în favoarea penalilor şi un asemenea personaj nu are ce căuta în politică; locul său poate fi doar la coşul de gunoi al politicii. Ţigăeru Roşca doreşte să candideze pentru funcţia de primar al Municipiului Focşani; din moment ce are de gând să-l înlocuiască pe sinistrul Bacinschi, Ţigăeru Roşca trebuie să explice ce politică va adopta: a hoţiei, a lucrărilor supraevaluate, promovarea clientelei politice?

Cei doi parlamentari trebuie să explice dacă vor acţiona conform jurământul de a respecta Constituţia României, depus la învestire, sau vor avea în continuare un comportament neconstituţional.

 

 

Partidul Mişcarea Populară – filiala Vrancea

21 ianuarie 2014

Lasă un răspuns