Acasă Eveniment ISU Vrancea avertizează cetățenii despre venirea unui nou viscol

ISU Vrancea avertizează cetățenii despre venirea unui nou viscol

184
0
Reclama

Reclama

 

Având în vedere că starea vremii se va înrăutăţi conform prognozelor Administraţiei Naţionale de Meteorologie, recomandăm cetăţenilor să pregătească rezerve de alimente şi medicamente pentru a putea face faţă situaţiilor care s-ar putea crea.

Cantităţile mari de zăpadă, în special pe fondul unor condiţii meteorologice defavorabile, pot produce panică în rândul populaţiei şi trebuie să fim pregătiţi să facem faţă oricăror situaţii. În acest sens, facem un apel către toţi cetăţenii judeţului să se informeze permanent asupra condiţiilor meteo folosind mijloacele de informare mass-media şi să nu pornească la drum decât dacă este necesar, iar în acest caz să echipeze autovehiculele corespunzător anotimpului de iarnă.

Totodată, facem un apel către femeile însărcinate la termen sau cele care ar trebui să nască în perioada imediat următoare, la care se pot adăuga şi gravidele cu risc la care naşterea ar trebui sa se realizeze prin operaţie cezariană, să se cazeze în localităţile unde sunt unităţi spitaliceşti, pentru a putea fi asistate medical în timp util. Inspectoratul pentru situaţii de urgenţă va sprijini această acţiune dacă va fi necesar.  De asemenea, recomandăm persoanelor care urmează tratamente cu medicamente să procure din timp stocurile necesare pentru a nu se afla în imposibilitatea de procurare a acestora. 

Pentru a fi pregătiţi să reziste acasă  recomandăm să pregătească o rezervă de alimente, apă şi combustibil, să păstreze la îndemână unelte pentru degajarea zăpezii, iar, în măsura posibilităţilor, să asigure mijloace diferite pentru încălzit şi preparat hrana şi să pregătească mijloace de iluminat independente de reţeaua electrică.

Pompieri, jandarmi şi militari MApN acţionează astăzi, 28 ianuarie a.c., în sprijinul cetăţenilor pentru deszăpezirea gospodăriilor, în principal, prin facilitarea accesului către sursele de apă şi locurile unde au depozitate lemnele. Astfel, echipajele de pompieri acţionează în Măicăneşti, efective de jandarmi în Gologanu şi Tătăranu, iar militarii de la MApN sunt în Ciorăşti.

În continuare, se monitorizează că maximă atenţie evoluţia fenomenelor meteo preconizate, iar structurile Ministerului Afacerilor Interne din judeţul Vrancea sunt pregătite să intervină, în orice condiţii, în sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale şi populaţiei din zonele afectate.

Biroul de comunicare al C.J.S.U. Vrancea

zapada2

Lasă un răspuns