Judecat pentru o mită de 200 de euro

Filed under Eveniment

Marian Pleşcan, vrânceanul de 26 de ani care a fost prins în flagrant în momentul în care încerca să mituiască un poliţist, a fost trimis în judecată. Pleşcan, asupra căruia s-a luat în instanţă măsura obligării de a nu părăsi localitatea, este acuzat că a vrut să îi ofere agentului şef din Pufeşti, Georgică Zaharia, suma de 200 de euro pentru a închide ochii în privinţa unui dosar penal care îl privea. Aceasta după ce, cu o zi înainte, acelaşi agent, la o verificare de rutină, l-a depistat pe inculpat conducând un autoturism, deşi nu avea permis. Agentul şef nu este la prima întâmplare de acest gen. În 2008, cu ajutorul aceluiaşi poliţist i-a fost organizat un flagrant unui cetăţean maghiar de origine română, Gaspar Grancsa, care fusese prins cu un permis de conducere fals. În final, Grancsa s-a plâns că organele de poliţie i-ar fi sugerat că situaţia permisului fals se poate rezolva cu bani, astfel încât a scăpat cu o pedeapsă de 2 ani cu suspendare.

Lasă un răspuns