Patru dintre candidati isi vor da examenul pentru avocat definitiv, printre acestia fiind si judecatorul Viorel Voineag, membru in colegiul de conducere al Tribunalului Vrancea. „Deocamdata nu renunt la postul de judecator, dar nu se stie niciodata. Daca nu acum, atunci trec in avocatura cand voi iesi la pensie”, a declarat pentru avocatura.com judecatorul vrancean.
Pentru sesiunea din septembrie a examenului de admitere in profesia de avocat, din Vrancea isi vor incerca norocul mai multi absolventi de drept. Printre ei sunt si candidati care anul trecut nu au reusit sa treaca cu bine de concurs, dar si juristi cu state vechi de plata, care vor da examen pentru definitivat. „Este tot examen de primire in profesie, insa daca il iei, devii avocat definitiv si nu mai esti obligat sa iti faci stagiatura”, ne-a spus judecatorul Viorel Voineag, din cadrul Sectiei I civile a Tribunalului Vrancea.
Magistratul a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti in anul 1999, timp de doi ani a fost judecator la Judecatoria Bacau, iar din 2002 si pana in 2004 a fost judecator la Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti. Ulterior, pana in 2006 a fost judecator la Tribunalul Bucuresti, iar timp de aproape 3 ani a solutionat dosare in cadrul Curtii de Apel Bucuresti.
Judecatorul Voineag a venit la Tribunalul Vrancea in 2009 si, cu tot palmaresul sau, considera ca si acest examen este unul care poate ridica probleme. Implicit, judecatorul a admis ca este ceva materie de studiat. „Consider ca examenul este serios. Daca iau – bine, daca nu, asta este, nu e ceva de viata si de moarte. I-as sfatui pe toti sa se concentreze la propria cariera”, a mai adaugat judecatorul Voineag. De altfel, si sotia acestuia este avocat in cadrul Baroului Bucuresti, fara a profesa insa.
In cazul celor patru juristi inscrisi in concurs, va mai exista un hop dupa ce vor trece cu bine de examen, pentru ca, in decurs de doua luni, sunt obligati sa renunte la starea de incompatibilitate, adica sa aleaga intre profesia de avocat sau cea pe care o detin in momentul de fata.
Examenul se va desfasura in perioada 16 septembrie 2013 – 27 septembrie, cu proba grila, proba scrisa la drept civil si drept procesual civil, proba scrisa la Organizarea si exercitarea profesiei de avocat, in timp ce ultima proba va fi la disciplinele drept penal si drept procesual penal.
Examenul se va sustine in mod unitar, in cadrul Institutului National pentru Pregatirea si Perfectionarea Avocatilor si se va desfasura prin INPPA Central – Bucuresti si prin centrele teritoriale ale acestuia. Candidatii din Vrancea vor sustine exemenele in cadrul Centrului teritorial Galati, alaturi de viitorii colegi din Galati si Braila.