Spaimă printre locatarii de pe strada Dimitrie Cantemir, din Focșani. Duminică noaptea, un taxi parcat în zonă a fost incendiat. Focul a fost anunțat la 112 de paznicul unei instituții din apropiere. Imediat la fața locului au ajuns pompierii care au constatat că incendiul se manifesta la compartimentul motor al autoturismului. ”Pompierii militari au acţionat atât pentru localizarea şi lichidarea incendiului, cât şi pentru protejarea celorlalte autovehicule parcate în imediata apropiere. În urma acestuia, a ars compartimentul motor al autovehiculului, proprietatea lui L.R. şi s-au degradat bordul, portierele, tapiţeria scaunelor faţă şi a plafonului”, a spus locotenentul Cristina Duță, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea. În urma anchetei, a reieșit că focul a fost pus intenționat însă urmează să se stabilească cine a fost făptașul.
Mașină incendiată în buricul târgului
Reclama