Micii ”toporatori”, marea ”pradă” a polițiștilor

Filed under Felicitari

În perioada 29 februarie – 6 martie a.c., polițiștii vrânceni au continuat acțiunile pe linia prevenirii și combaterii delictelor silvice, ocazie cu care au fost constatate următoarele:

copaciLa data de 1 martie a.c., în fondul forestier de pe raza comunei Vrâncioaia, punctul „Țarnă”, a fost depistat un bărbat din localitate, care a tăiat fără drept și sustras un număr de 8 arbori, diferite specii, care nu purtau amprenta unui dispozitiv special de marcat de formă circulară.

În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „tăiere fără drept de arbori” și „furt de arbori”, fapte prevăzute și pedepsite de art. 107 și art. 109 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic.

Tot la data de 1 martie a.c., în fondul forestier de pe raza comunei Vrâncioaia, punctul „Varniță”, a fost depistat un bărbat din comuna Bârsești, care a tăiat fără drept și sustras un număr de 8 arbori din specia foioase, care nu purtau amprenta unui dispozitiv special de marcat de formă circulară.

În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „tăiere fără drept de arbori” și „furt de arbori”, fapte prevăzute și pedepsite de art. 107 și art. 109 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic.

La aceeași data de 1 martie a.c., în fondul forestier de pe raza comunei Vrâncioaia, punctul „Vatră Sat” a mai fost identificat un bărbat din localitate, care a tăiat fără drept și sustras un arbore din specia cireș, din proprietatea personală, care nu purta amprenta unui dispozitiv special de marcat de formă circulară.

În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „tăiere fără drept de arbori” faptă prevăzută și pedepsită de art. 107 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic.

La aceeași dată, în fondul forestier de pe raza comunei Sihlea, punctul „Fasolea”, au fost identificați trei bărbați, toți din comuna Sihlea, care tăiau fără drept și sustrăgeau mai mulți arbori, diferite specii.

În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „tăiere fără drept de arbori” și „furt de arbori”, fapte prevăzute și pedepsite de art. 107 și art. 109 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic.

 

 

La data de 2 martie a.c., în fondul forestier de pe raza comunei Nistorești, a fost depistat un bărbat care a tăiat fără drept și sustras un număr de 10 arbori din speciile cireș, carpen, mesteacăn și frasin.

În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „tăiere fără drept de arbori” și „furt de arbori”, fapte prevăzute și pedepsite de art. 107 și art. 109 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic.

 

La data de 2 martie a.c., ora 11.15, pe raza comunei Ciorăști, a fost depistat un bărbat din comuna Mera, care transporta cu o autoutilitara cantitatea de 3,75 m.c. lemn de foc din specia fag, pentru care a prezentat avizul de însoțire primar emis la data de 01.03.a.c., al cărui termen de valabilitate era expirat.

Astfel, s-a procedat la sancționarea contravențională a conducătorului auto conform prevederilor art. 19 alin. (1) lit. e din Legea nr. 171/2010, fiind dispusă măsura complementară a confiscării cantității de 3,75 mc..

 

La data de 2 martie a.c., ora 00.30, pe raza comunei Soveja – drumul comunal 58 Rucăreni, au fost depistați trei bărbați, toți din localitate, care transportau cu un atelaj hipo, cantitatea totală de 2,00 mc. material lemnos din specia rășinoase.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că materialul lemnos a fost sustras dintr-o rampă primară aparținând unei societăți comerciale.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „furt calificat”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 și art. 229 din Codul Penal.

 

La data de 2 martie a.c., pe DN 2M – comuna Broșteni, a fost depistat un bărbat, din localitate, care transporta cu o autoutilitara cantitatea de 3,50 mc. lemn de foc din specia fag, fără documente legale de proveniență.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform art. 19 alin. (1) lit. b din Legea nr. 171/2010, materialul lemnos fiind confiscat și predat în custodia reprezentanților Ocolului Silvic Focșani.

La data de 2 martie a.c., ora 14.10, pe DN 2M – comuna Andreiașu de Jos, a fost depistat un bărbat din municipiul Focșani, în timp ce transporta cu o autoutilitara cantitatea de 4,00 mc. lemn de foc din specia fag, care nu corespundea din punct de vedere calitativ cu cea înscrisă în avizul de însoțire.

În cauză a fost dispusă măsura sancționării contravenționale conform art. 19 alin. (1) lit. n din Legea nr. 171/2010 și măsura complementară a confiscării cantității de 4,00 mc. material lemnos.

 

La data de 3 martie a.c., ora 04.20, pe DN 2M – comuna Reghiu, a fost depistat un bărbat din localitate, care transporta cu o autoutilitara cantitatea de 0,74 mc. lemn de foc, fără documente legale de proveniență.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform art. 19 alin. (1) lit. b din Legea nr. 171/2010, materialul lemnos fiind confiscat și predat în custodia reprezentanților Ocolului Silvic Focșani.

                   

La data de 4 martie a.c., ora 20.00, pe raza comunei Câmpuri – drumul județean 115 Gura Văii, a fost depistat un bărbat din localitate, care transporta cu un atelaj hipo cantitatea de 1,00 mc. lemn de foc din specia fag, fără documente legale de proveniență.

Acesta a fost sancționat contravențional conform art. 19 alin. (1) lit. b din Legea nr. 171/2010, materialul lemnos fiind confiscat și predat în custodia reprezentanților Ocolului Silvic Soveja.

 

La data de 5 martie a.c., ora 01.50, pe DN2 E85 – comuna Urechești, a fost depistat un bărbat din comuna Poiana Cristei, care transporta cu o autoutilitara cantitatea de 1,40 mc. lemn de foc, fără documente legale de proveniență.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform art. 19 alin. (1) lit. b din Legea nr. 171/2010, materialul lemnos fiind confiscat și predat în custodia reprezentanților Ocolului Silvic Focșani.

La data de 5 martie a.c., ora 12.50 pe DN 2M – oraș Odobești, a fost depistat un bărbat din comuna Mera, care transporta cu o autoutilitara cantitatea de 6,50 mc. lemn de foc din speciile fag și tei, fără a deține documente legale de proveniența.

Acesta a fost sancționat contravențional conform prevederilor art. 19 alin. (1) lit. b din Legea nr. 171/2010, iar materialul lemnos a fost confiscat.

 

La data de 5 martie a.c., ora 21.30, pe raza comunei Câmpuri – drumul județean 115 Gura Văii, a fost depistat un bărbat, din localitate, care transporta cu un atelaj hipo cantitatea de 1,00 mc. lemn de foc din specia fag fără documente legale de proveniență.

Acesta a fost sancționat contravențional conform art. 19 alin. (1) lit. b din Legea nr. 171/2010, materialul lemnos fiind confiscat și predat în custodia reprezentanților Ocolului Silvic Soveja.

 

La data de 6 martie a.c., ora 09.30, pe raza orașului Panciu – DN 2L, a fost depistat un bărbat din comuna Soveja, care transporta cu o autoutilitara cantitatea de 7,00 mc. cherestea din specia brad, în avizul de însoțire având înscris doar cantitatea de 4,50 mc.

Astfel, conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform art. 19 alin. (1) lit. n din Legea nr. 171/2010, fiind dispusă măsura complementară a confiscării cantității de 2,50 mc. material lemnos, care a fost predat în custodia Ocolului Silvic Panciu-Valea Caregnei.

 

Lasă un răspuns