Un puşti de 17 ani din Pufeşti este arestat preventiv, fiind cercetat pentru cel puţin patru furturi, comise în cursul anilor 2010 şi 2011. Ionuţ Cătălin J. este cercetat pentru că, pe 7 octombrie anul trecut, i-a sustras unui vecin un telefon mobil în valoare de 300 de lei. Prejudiciul creat a fost recuperat de poliţişti şi a fost predat persoanei vătămate. A doua faptă se presupune că ar fi fost comisă în noaptea de 2 martie anul acesta, când a sustras din comuna Pufeşti un cablu de împământare de la o staţie de telefonie mobilă, voloarea prejudiciului creat fiind de 1.600 lei. Minorul mai este acuzat şi că, în noaptea de 21 iunie, a sustras un cazan de ţuică din comuna Păuneşti, valoare prejudiciului creat fiind de aproximativ 2.000 de lei. Cazanul a fost găsit la un centru de colectare a materialor neferoase din municipiul Adjud. Ultima faptă pusă în sarcina minorului s-a petrecut în noaptea de 26 iunie, când acesta a sustras de pe islazul localităţii de domiciliu un cal ce aparţinea unui vecin. În timpul anchetei calul a fost găsit şi înapoiat proprietarului.
Minor cu cel puţin patru fapte de furt
Reclama