Vineri, 4 aprilie a.c., în poligonul amenajat din localitatea Năneşti, specialiştii pirotehnişti din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al Judeţului Vrancea au desfăşurat o misiune de distrugere a muniţiilor rămase neexplodate în urma conflictelor armate şi descoperite pe raza judeţului Vrancea.
Au fost distruse 35 elemente de calibre diferite, astfel: 1 lovitură aruncător de calibru 120 mm, 21 proiectile explozive de calibre diferite, variind de la 152 mm la 57 mm şi 11 proiectile perforante de calibru 76 şi 57 mm. Muniţia neexplodată provenea din timpul celui de-al doilea război mondial şi cea mai mare parte a fost descoperită de cetăţeni în timpul efectuării unor lucrări agricole, atât pe câmp, cât şi în curţile propriilor gospodării.
Echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al Judeţului Vrancea desfăşoară o misiune intensă pe teritoriul judeţului, misiunile de asanare fiind frecvent întâlnite. Deşi majoritatea acestor elemente sunt în stare avansată de deteriorare, ele pot fi încă active şi pot provoca importante pagube materiale sau pierderi de vieţi omeneşti. De aceea, reamintim obligaţiile cetăţenilor în cazul descoperirii de muniţii neexplodate:
– să anunţe de urgentă prin numărul unic de urgenţă 112 identificarea acestor elemente;
– să nu mişte de pe loc muniţiile descoperite neexplodate;
– să nu le introducă în clădiri, încăperi sau locuinţe;
– să nu desfacă sau să predea muniţii neexplodate la agenţii economici specializaţi pentru valorificarea ca deşeuri metalice;
– să nu folosească muniţiile descoperite pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente;
– să nu lovească, să taie sau să demonteze muniţiile neexplodate;
– să nu aprindă focul deschis în apropierea muniţiilor descoperite neexplodate sau să le introducă în foc;
– să respecte regulile si măsurile stabilite pentru zonele cu risc la descoperirea de muniţii neexplodate.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Vrancea