Acasă Eveniment Misiune de recunoaștere transformată în misiune de salvare

Misiune de recunoaștere transformată în misiune de salvare

20
0
Reclama

Pompierii acționează prompt de fiecare dată când viața semenilor este pusă în pericol. Un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, care a desfășurat în această dimineață o misiune de recunoaștere la un agent economic din municipiu, a intervenit pentru salvarea unei persoane, căreia i s-a alterat brusc starea de sănătate. Astfel, în timp ce efectuau recunoașterea, colegii noștri au fost alertați de una dintre angajatele societății, că unei persoane aflate în incintă i s-a făcut rău și a căzut din picioare. Pentru că știau că e nevoie de ei, salvatorii au rugat să fie conduși la persoana care necesita ajutor. Ajunși la locul respectiv, aceștia au găsit un bărbat, în vârstă de 58 de ani, aflat în criză comițială. Cei patru salvatori au trecut imediat la aplicarea procedurilor de salvare, i-au luat pulsul și l-au așezat în poziția de siguranță. În același timp, unul dintre ei a sunat la numărul unic de urgență 112 și a solicitat sprijinul unui echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea (SAJ). Colegii noștri au asistat bărbatul până la sosirea echipajului SAJ. Pacientul a fost preluat și transportat la spital. Merită felicitați pentru modul în care au acționat: locotenent colonel Gavrilă Adrian, plutonier adjutant Pîrlea Costel, plutonier adjutant Păduraru Florin și soldat Enache Andrei Dorian. Chiar dacă, pentru soldatul Enache Andrei Dorian, a fost prima intervenție de salvare a unei persoane, acesta a dat dovadă de  curaj și stăpânire de sine. Dragi colegi, suntem mândri de voi! Ați demonstrat că deviza pompierilor militari ”Curaj și devotament”  ne însoțește pretutindeni!

Reclama

 

 

Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice

 

Articolul precedentPoliția vrânceană informează!
Articolul următorPrimăria Soveja câștigă în instanță procesul cu firma care a adus apa în localitate
Ziar online de stiri si informatii din Vrancea

Lasă un răspuns