Acasă Social Noiile credite verificate de OPC

Noiile credite verificate de OPC

317
0
Reclama

La începutul acestei luni inspectorii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Vrancea au verificat noile credite încheiate de bănci. În cadrul acţiunii au fost verificate opt agenţii bancare. „Au fost verificate modelele de contract de credit de consum, garantate cu ipoteca sau negarantate, informaţiile precontractuale puse la dispoziţia consumatorilor, pliante publicitare, oferte de creditare, tarife de comisioane aplicate creditelor, constatîndu-se abateri la 5 dintre societăţile bancare verificate. Pentru abaterile constatate societăţile bancare au fost sancţionate cu avertisment , avînd în vedere faptul că niciuna dintre acestea nu finalizaseră contracte de credit în perioada 03.01.2011- 04.02.2011, astfel nici un consumator nefiind prejudiciat. Totodată, s-a aplicat în toate cazurile şi sancţiunea contravenţională complementară de reparare a deficienţelor în maxim 15 zile, neaducerea la îndeplinire conducînd la sancţionarea societăţilor bancare cu amenzi de la 80000 la 100000 lei”, se arată în comunicatul OPC. În urma controlului a reieşit că băncile în cauză nu specificau în informarea precontractuală şi termenele la care se fac raportările la Biroul de Credit, termenul minim la care creditorul poate declanşa procedura de executare silită, mai multe discrepanţe referitoare la dobînzi dar şi clauze contradictorii referitoare la denunţarea unilaterală a contractului. De asemenea băncile obligau clienţii să încheie contract de asigurare cu o societate agreată de ei. După expirarea termenului de 15 zile, se vor reverifica contractele de credit pentru consumatori.

Reclama

Lasă un răspuns