Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea reaminteşte contribuabililor care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare, că au obligaţia să înregistreze contractul de închiriere la organul fiscal, în termen de 15 zile de la data încheierii contractului între părţi. O dată cu înregistrarea contractului contribuabilii au obligaţia de a depune şi Declaraţia privind venitul estimat/norma de venit – formular 220. Veniturile din cedarea folosinţei bunurilor sunt veniturile, în bani şi/sau în natură, provenind din cedarea folosinţei bunurilor mobile şi imobile, obţinute de către proprietar, uzufructuar sau alt deţinător legal, altele decât veniturile din activităţi independente. În cazul în care bunul închiriat este deţinut în comun, contractul se va înregistra de către fiecare coproprietar la organul fiscal în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul. Documentele se vor prezenta în copie şi original. După verificarea realităţii datelor de către funcţionarul public de la ghişeu, actele în original se restituie contribuabilului.
Documente necesare pentru înregistrarea contractului de închiriere sunt:
contract de închiriere (3 exemplare: un original şi două copii);
dovada deţinerii proprietăţii (copie şi original);
declaraţia de venit estimat/normă de venit (formular 220, 2 exemplare);
act de identitate proprietar(i) (copie şi original)
Contribuabilii care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor pe parcursul unui an, cu excepţia veniturilor din arendare, datorează plăţi anticipate cu titlu de impozit în contul impozitului pe venit către bugetul de stat. Plăţile anticipate se stabilesc de organul fiscal competent, pe fiecare sursă de venit, luându-se ca bază de calcul venitul anual estimat sau venitul net realizat în anul precedent, după caz, prin emiterea unei decizii care se comunică contribuabililor, potrivit legii. În cazul în care, potrivit clauzelor contractuale, venitul din cedarea folosinţei bunurilor reprezintă echivalentul în lei al unei sume în valută, determinarea venitului anual estimat se efectuează pe baza cursului de schimb al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României, din ziua precedentă celei în care se efectuează impunerea.
Plăţile anticipate se efectuează în 4 rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru, respectiv: 25 martie; 25 iunie; 25 septembrie; 21 decembrie (în situaţia în care data de 21 decembrie este zi nelucrătoare, creanţele fiscale sunt scadente şi se declară până în ultima zi lucrătoare anterioară datei de 21 decembrie).




































