Acasă Eveniment Omul sfinteste locul la Odobesti: Zece ani de munca pentru comunitate

Omul sfinteste locul la Odobesti: Zece ani de munca pentru comunitate

490
0
Reclama

Au trecut 10 ani de cand la carma orasului Odobesti se afla primarul PSD Daniel Nicolas. Inca de la intrarea in oras iti dai seama de munca si efortul depus de autoritatile locale pentru imbunatatirea conditiilor de trai a populatiei. Timp de trei mandate, primarul Nicolas alaturi de echipa sa au muncit pentru Odobesti, pentru o viata civilizata in orasul din vii. Au reusit sa transforme Odobestiul intr-un oras fara datorii, cu canalizare, apa potabila si infrastructura rutiera. ’’Cand am preluat mandatul am gasit o primarie care avea datorii, un oras care avea un program fractionat de furnizare a apei potabile, fara incalzire centralizata si cu o infrastructura rutiera total daramata. A fost foarte greu la inceput mai ales ca veneam din mediul privat unde eram invatat ca lucrurile sa mearga foarte repede si orice problema aparuta trebuia sa aiba o rezolvare imediat, lucruri care in sistemul bugetar nu pot fi aplicate si atunci a trebuit sa marim ritmul de lucru si sa diminuam termenele de rezolvare a situatiilor aparute printr-o munca sustinuta. Am avut norocul sa pot sa formez o echipa de oameni tineri care au reusit intr-un timp relativ scurt sa propuna proiecte si modalitati de lucru cu populatia astfel incat sa creem un sistem care sa rezolve mult mai repede problemele cetatenile si sa aducem serviciile publice mai aproape de oameni. Daca este sa facem un bilant al celor zece ani as putea sa spun ca avem realizari pe toate domeniile de activitate”, a spus primarul Daniel Nicolas. Inca de la inceput s-au demarat proiecte la infrastructura, unde au fost inlocuite tot ceea ce inseamna aductiune si distributie apa potabila iar problema programului fractionat a devenit doar o amintire neplacuta pentru odobesteni. In acest moment apa potabila curge la robinet permanent, in toate zonele orasului si nu mai este carata cu masinile de pompieri. Pentru a atrage investitori in zona, au fost create toate conditiile pentru dezvoltarea unei afaceri  atat canalizare cat si reteaua de gaze. Dupa putin timp s-au vazut si rezultatele. Investitorii straini s-au aratat interesati de orasul Odobesti. ’’Am rezolvat tot ceea ce inseamna distributie de canalizare in oras si am extins reteaua in toate zonele din oras. Am infiintat si dat in folosinta reteaua de gaze lucru care a adus dupa sine si la aparitia primilor investitori, inainte de toate acestea firmele nu erau interesate sa vina in Odobesti pentru ca nu aveau infrastructura. Deja avem o prima investitie, o firma spaniola care face o investitie de 15 milioane de euro pentru productia de acid tartric facut din seminte de struguri si alte substante extrase din boasca. Sunt in faza de constructie si se spera  ca in vara acestui an sa se dea in folosinta. Se vor crea 120 de locuri de munca’’, a mai precizat edilul. Printre prioritatile lui Daniel Nicolas s-au numarat si se numara in continuare, tinerii. Prin ANL au fost construite 11 blocuri pentru tineri si chiriasi ai caselor nationalizate si au fost oferite cu titlu gratuit 850 de locuri de case. Aftfel, la intrarea in oras, “s-a inaltat” un nou cartier aflat in plina dezvoltare. Tot aici, au fost stramutati si sinistratii inundatiilor din 2005 care nu si-au mai putut reconstrui casele pe vechile amplasamente. Despre investitiile din Odobesti am putea spune cu siguranta ca au schimbat in bine viata oamenilor de aici. Au fost construite doua sali de sport, s-a modernizat piata agroalimentara a orasului, a fost infiintat un centru comercial prin renovarea vechii hale a orasului,  s-au modernizat trei parcuri iar pentru cei mici au fost construite patru locuri de joaca.  Tot in Odobesti, a fost redeschisa Casa de Cultura unde acum functioneaza singurul cinematograf autorizat din judetul Vrancea. “La momentul venirii mele, in Casa de Cultura functiona o fabrica de paine. Acum Casa de Cultura este intrata intr-un program de reabilitare pe Compania Nationala de Investitii in valoare de 30 de miliarde de lei. Avand in vedere ca este si monument istoric va fi complet renovat si va fi dotat cu aparatura pentru vizionare filme in sistem 2 D si 3 D. In aceasta institutie acum au loc spectacole, lansari de carte, multe activitati cultural, asa cum este normal”, a mai spus Nicolas. Daca inainte riscai sa iti rupi masina in gropile din centrul orasului, acum totul este asfaltat, a fost construit un sens giratoriu, au aparut  treceri de pietoni si trotuare pavate. In viitor vor fi schimbate si lampile de la iluminatul public pentru ca sistemul de supraveghere al orasului sa dea un randament si mai mare pe timpul noptii. Intr-un program de revonare au fost si gradinita, Liceul Teoretic si Scoala Unirea unde s-au creat conditii moderne de studiu pentru copii. Tot la unitatile scolare din Odobesti se doreste ca in viitor sa se schimbe centralele termice care functioneaza acum pe lemne cu unele pe gaz. Pe fonduri europene, a fost modernizat serviciul de salubrizare, s-au cumparat masini de colectare si masini de transport gunoi si a fost infiintata Societatea de Servicii Urbane. De asemenea,  primaria a fost dotata cu utilaje pentru deszapezit si freeze pentru indepartarea nametilor. ’’Am demonstrat anul acesta ca indiferent de cantitatea de zapada care a cazut in Odobesti s-a circulat pe toate arterele, nu am avut in nici un moment blocat orasul. Avem toate utilajele necesare’’, precizeaza primarul.

O problema delicata a odobestenilora fost inchiderea spitalului orasenesc de catre guvernarea Boc. Autoritatile locale s-au opus vehement acesti hotarari si au demarat actiuni in instanta. Spitalul Odobesti era unul dintre spitalele fara datorii, cu aparatura moderna si medicii cu experienta. ’’Spitalul Odobesti noi l-am preluat in 2010 de la Minister iar in termen de 8 luni de zile am reusit sa il transformam intr-un spital rentabil, preluandu-l cu datorii de 2 miliarde si jumatate a fost adus la un profit de 1,8 miliarde la sfarsitul anului respectiv. In perioada cat a fost la CL am aplicat un program pe Casa Verde si am montat panouri solare pentru apa calda, am transformat sectia de interne in rezerve salon cu grup sanitar propriu. S-a aplicat un program pe Banca Mondiala si spitalul  a fost dotat cu aparatura moderna pentru Unitatea de Primire Urgente. In aprilie 2011, Guvernul Boc a hotarat sa inchida spitalul si si-a batut joc de toata munca noastra. Era singurul spital rentabil din zona, un spital care constitutia un filtru pentru Spitalul Judetean. De serviciile acestui spital beneficiau peste 40 de mii de oameni din aceasta zona. In momentul de fata avand in vedere ca un spital nu poate fi reinfiintat pe vechea structura, am gasit o solutie de infiintare a unui centru multifunctional, ca sectie exterioara a Spitalului Judetean prin care sa functioneze sectiile de interne si pediatrie cu internare de zi, un centru de sanatate mintala, laborator de analize, radiologie si farmacie. Toate documentele sunt trimise la Guvern asteptam hotararea prin care se infiinteaza acest centru. Am refuzat sa il transformam in camin de batrani deoarece in Odobesti avem un astfel de asezamant. De cand s-a desfiintat Spitalul Odobesti gradul de ocupare al Spitalului Judetean a sarit de 120%. Noi eram un filtru unde se oprea tot ce veneau din zona. Li se interzice oamenilor dreptul de a alege  unde sa isi ingrijeasca sanatatea’’, a spus primarul Daniel Nicolas.

Reclama

Proiectele autoritatilor locale nu se opresc aici. Anul acesta, se va infiinta un centru multifunctional pentru copiii aflati in situatii de risc. Centrul va functiona in fosta cantina a Casei de Copii iar investitia cu fonduri norvegiene se ridica la 600 d emii de euro. Acest centru va functiona intre orele 12 si 18 si vor putea beneficia de aceste servicii 150 de copii. Zilnic, micutii vor  avea diferite activitati extrascolare iar personal calificat se va ocupa de supravegherea acestora. La sfarsitul programului, toti copiii vor fi dusi catre casa cu microbuzul. Tot in 2014, se va moderniza Grupul Scolar Agricol, se va construi un nou dispensar uman si se va moderniza centrul civic  in zona blocurilor ANL. ’’Avem in proiect si intemeierea unui centru de promovare a produselor traditionale din Odobesti, in fosta Jandarmerie. Aici va fi si o sala de degustari si o mica expozitie. Vrem sa promovam astfel produsele noastre traditionale. De asemenea, un alt proiect de viitor este infiintarea din fonduri europene a unui incubator de afaceri prin care speram sa sprijin dezvoltarea mediului de afaceri din oras, sa ajutam firmele nou infiintate’’, isi doreste edilul. Dupa zece ani de munca sustinuta si facuta din pasiune, Daniel Nicolas a reusit sa le ofere odobestelnilor o viata mai usoara. “Gradul de sastifactie al populatiei cel mai bine se cuantifica la alegerile locale. Faptul ca am castigat al treilea mandat cu un scor de aproape 90% exprima si gradul de satisfactie al oamenilor fata de activitatea noastra’’, a inchis primarul Daniel Nicolas.

 

 

 

nicolas

Lasă un răspuns