PDL Vrancea condamna legalizarea hotiei parlamentare

Filed under Politica

 

După ce au legalizat hoția parlamentară, votând noaptea, pe ascuns,

o lege care să-i facă imuni la anchetele penale, după ce au reintrodus, în Codul penal, insulta și calomnia, ca să-i trimită la pușcărie pe ziariștii care le demască furăciunile, USL pregătește încă o lovitură. Marțea neagră, în care majoritatea PSD-PNL din parlament a îngenuncheat statul de drept, va avea o continuare.

Pe 17 decembrie, ziua în care aniversăm declanșarea Revoluției din 1989 și comemorăm morții de la Timișoara, parlamentarii vor să-i scape de pușcărie, prin amnistie și grațiere, pe toți corupții condamnați sau în curs de condamnare. Ca bonus, alți 16.000 de delincvenți, unii închiși pentru fapte de crimă organizată vor fi lăsați în libertate. Pentru că infractorii din Parlament nu se simt bine în preajma oamenilor cinstiți ci doar alături de cei din tagma lor, a jefuitorilor.

A venit vremea să ieșim în stradă, să apărăm democrația și statul de drept de Ponta, Antonescu, Voiculescu și baronii penali din spatele lor. Este ultima noastră șansă înainte ca USL să ne scoată din Europa civilizată.

Altfel, 2013 va fi anul victoriei USL împotriva românilor! Anul în care dreptatea va fi dusă până la capăt și aruncată la groapa de gunoi.

                                      

Ing. Costică Neaţă

Preşedintele organizaţiei PDL Vrancea

 

                                                                                                          

pdl

Lasă un răspuns