Acasă Eveniment Percheziţii cu mascaţi la domiciliile unor spărgători de case

Percheziţii cu mascaţi la domiciliile unor spărgători de case

258
0
Reclama

Oamenii legii au perchiziţionat patru locuinţe pentru a-i prinde pe cei care au spart o casă din comuna Tătăranu. “ La data de 17 august, poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale Măicăneşti au efectuat un număr de patru percheziţii domiciliare în comuna Tătăranu. Investigaţiile si activităţile au vizat soluţionarea dosarului penal privind sesizarea lui Gigi Ionel C. din localitate, care în perioada 2009-2011 a locuit în Italia, iar la data de 11 august când a revenit în ţară, a constatat faptul că persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în locuinţa personală, de unde au sustras un televizor, două bormaşini, un rotopercutor, un flex, un aparat de sudură şi alte bunuri personale”, au spus poliţiştii. La locuinţa lui Mihai Sorin D., din localitate, a fost găsit televizorul furat iar la Antonel A. au fost găsite restul de bunuri ce aparţin persoanei vătămate. Oamenii legii nu l-au mai găsit însă acasă pe Mihai Sorin D., care se pare că a aflat că va veni poliţia şi a fugit în Italia. Cercetările sunt continuate de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat fata de Cătălin B., de 25 de ani, Antonel A., de 30 de ani, Mihai Sorin D., de 24 de ani şi Liviu Mirel L., toti din comuna Tătăranu.

Reclama

Lasă un răspuns