Vreme instabilă în acest week-end în toată țara. Meteorologii au emis un cod galben, valabil în intervalul 10 iunie, ora14.00 – 12 iunie, ora 22, când instabilitatea atmosferică va crește și se vor înregistra cantități de apă însemnate. În sudul țării și la munte va ploua însemnat cantitativ şi vor fi pe alocuri şi manifestări de instabilitate atmosferică. În Moldova, Transilvania, Maramureș și local în Crișana și Banat, îndeosebi în timpul după-amiezelor, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va concretiza prin averse torenţiale, însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp și pe arii restrânse, mai ales în zonele de deal și de munte și în extremitatea de sud a țării, 40…60 l/mp.