PNL câștigă alegerile pe 27 septembrie! Suntem mai mulți decât ei! 10 motive să votezi PNL

Filed under Eveniment, Politica

27 septembrie este ziua când PNL iese învingător! Este ziua când avem șansa să trăim mai bine, să ne schimbăm viitorul.

1. Pentru că județul Vrancea și municipiul Focșani au nevoie ca de aer de  un nou început, de o schimbare radicală în plan administrativ, care să pună cetățeanul pe primul loc. Pentru că PNL ne poate scăpa de incompetența și parvenitismul care au ținut județul în loc vreme de 30 de ani.

2. Pentru că PNL este singurul partid care poate învinge PSD și administrația Oprișan. PNL poate scoate județul Vrancea și municipiul Focșani din starea de decădere economică în care a adus-o politica de tipul „mama mea sunt eu”. Averi fabuloase trecute pe numele rudelor, salarii de zeci de mii de lei pentru rude angajate în posturi cheie, toate acestea trebuie să înceteze din 27 septembrie!

3. Pentru că PNL are resursele, forța și determinarea de a face astfel încât Vrancea să recupereze decalajul economic față de zonele dezvoltate ale țării. Modele noastre de administrație sunt Oradea, Cluj-Napoca, Arad, adică cele mai dezvoltate și mai frumoase orașe din România. Modele de administrație PSD sunt Teleorman și Vaslui, adică cele mai sărace regiuni din întreaga Uniune Europeană. 

4. Pentru că PNL spune STOP risipei banului public, pe care o promovează de ani de zile PSD! Taxele și impozitele încasate de la cetățeni trebuie să fie folosite în comunitate, pentru proiecte care să facă viața mai bună oamenilor. PNL se opune aruncării pe apa Sâmbetei a banului public pe artificii, mașini scumpe și salarii umflate sau, pur și simplu, în buzunarele sponsorilor politici.

5. Pentru că PNL va aduce tinerii noștri înapoi, acasă! Satele Vrancei au ajuns pline de bătrâni singuri pentru care timpul se măsoară în telefoanele primite de la copiii plecați în alte zări! Pentru asta avem nevoie să punem economia pe roate, să creăm locuri de muncă bine plătite și bunăstare, aici, acasă. 

6. Pentru că pentru PNL nu există „nu se poate” când este vorba de investiții masive, care să facă diferența în viața vrâncenilor. Introducerea urgentă a gazelor naturale în cât mai multe gospodării, Autostrada A7, drumurile care refac legăturile cu cele mai frumoase zone turistice din Vrancea, universitate la Focșani sunt doar câteva din proiectele care vor deschide județul nostru.

7. Pentru că educația este prioritară pentru PNL. Garantăm că Vrancea va fi parte din proiectul de transformare a învățământului național – România educată al Președintelui Iohannis. PNL își propune construirea unui centru universitar și a unui campus școlar la Focșani dar și apă curentă și toalete moderne în toate școlile din satele Vrancei. La fel de importante sunt sprijinirea copiilor care provin din medii defavorizate, încurajarea performanței în educație prin programe de excelență, digitalizarea si asigurarea condițiilor sanitare pentru elevi și pentru profesori.

8. Proiectele demarate deja de PNL pot face din județul nostru o destinație preferată a turiștilor. Avem tot ce ne trebuie: peisaje superbe, munți, păduri – pentru ca Vrancea să redevină oaza de frumusețe și liniște pe care o căutau români dar și străini, în concedii. Dezvoltarea turismului va aduce prosperitate județului și locuitorilor săi. 

9. Fără furat! Una din cauzele principale pentru care Vrancea nu s-a putut dezvolta la adevăratul său potențial este furtul din banul public, iar acest lucru trebuie să înceteze! Fără șpăgi date la angajare, fără comisioane, fără licitații trucate, este angajamentul PNL față cetațenii județului. Transparența achizițiilor, digitalizarea, eficientizarea administrației locale sunt câteva soluții pentru a pune capăt jefuirii resurselor publice.

10. PNL deschide Vrancea! O deschide pentru investori economici, pentru banii europeni care trebuie să aducă plus valoare și bunăstare locuitorilor, o deschide pentru modernizare și progres în toate domeniile. Este timpul ca Vrancea să iasă din era baronatului roșu de PSD și să intre în sfârșit într-o zodie a normalității. 

Nu uitați! Pe 27 septembrie trebuie să votăm util. Avem o singură șansă! Suntem mai mulți decât ei! Împreună putem câștiga! (Material realizat de SC INFORMAȚIA VRÂNCEANĂ SRL, la comanda PNL Vrancea, cod mandatar financiar 21200012)

Lasă un răspuns