Poliția vrânceană informează!

Filed under Eveniment

Infracțiuni la regimul rutier

 

La data de 21 februarie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Slobozia Bradului au oprit pe raza localității, un bărbat în vârstă de 24 ani, din com. Slobozia Bradului, care se afla la volanul unei autoutilitare. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta avea dreptul de a conduce suspendat. În cauză s-a întocmit dosar penal.

 

La data de 21 februarie a.c., ora 10.30 polițiștii din cadrul Postului de Poliție Sihlea, au depistat un bărbat în vârstă de 63 ani din comuna Sihlea, în timp ce conducea pe drumul public comunal un ATV fără a fi înregistrat în circulație. Totodată, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta nu deține nici permis de conducere. În cauză s-a întocmit dosar penal

 

La data de 22 februarie a.c., ora 01:00, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Nănești, în timp ce se aflau în patrulare, pe DN 23B în satul Tătaru, comuna Măicănești, au observat  un autoturism  oprit, care nu avea număr de înmatriculare în partea din față și avea luminile stinse.  În  momentul în care s-au apropiat de autoturism pentru verificări, acesta s-a pus în mișcare, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea autoturismului, conducătorul acestuia fiind somat să oprească prin folosirea semnalelor luminoase și acustice. După o urmărire de aproximativ 3 km, conducătorul autoturismului a pierdut controlul și s-a răsturnat peste un gard. Din autoturism au coborât 3 bărbați, iar conducătorul auto, un tânăr în vârstă de 19 ani din comuna Măxineni, județul Galați a fost testat cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 1.08 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma evenimentului rutier persoanele implicate nu au suferit vătămări corporale și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. În cauza s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 

Radare

 

DN2-E85: Călimănești – Haret; Pufeşti-Domneşti; Garoafa-Bizighești;

Golești-Garoafa; Golești- Focșani; Dumbrăveni-Urechești; Sl.Bradului-Obrejiţa; Urecheşti-Popeşti; Focșani; Mărășești; Adjud;

DN 23:  Răstoaca; Vulturu

 

Lasă un răspuns