Poliția vrânceană informează!

Filed under Eveniment

Mandate de executare a pedepsei, puse în aplicare de polițiști

La data de 22 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Adjud și Secției de Poliție Rurală Adjud au acționat pe raza de competență, pentru depistarea persoanelor urmărite sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de libertate.

Cu această ocazie, în jurul orei 12.30, aceștia au identificat un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din com. Ploscuțeni, jud. Vrancea, față de care la data de 29.03.2017 fusese emis mandat de executare a pedepsei de 6 luni închisoare pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt.

De asemenea, pe numele acestuia mai fusese emis de Judecătoria Bacău și un mandat de arestare preventivă pentru fapte la regimul silvic.

Persoana în cauză a fost încarcerată la Penitenciarul Focșani, în vederea executării pedepsei.

La data de 22 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Odobești, în urma activităților specifice desfășurate, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 25.10.2018, față de o persoană condamnată la 8 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de viol, faptă prevăzută de art. 218, alin. 1 și alin. 3 lit. f din Codul Penal și lovire sau alte violențe,faptă prevăzută de art. 193, alin. 1 Cod Penal. Persoana în cauză a fost încarcerată la Penitenciarul Focșani.

Dosare penale la regimul circulației rutiere

La data de 23 februarie a.c., ora 15.15, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Odobești au depistat un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din Odobești, în timp ce conducea pe raza orașului un  autoturism, fără a poseda permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal.

La data de 23 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Odobești, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din Odobești, care conducea un autovehicul neînmatriculat și fără a poseda permis de conducere.

În cauză a fost întocmit dosar penal, conform art. 334 alin.1 și art. 335 alin.1 din Codul Penal.

Lasă un răspuns