Mandat european de arestare, pus în aplicare de polițiștii din Mărășești
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mărășești au pus în aplicare un mandat european de arestare, față de un bărbat, din localitate, urmărit internațional. La data de 11 august a.c., polițiștii au pus în executare un mandat de arestare european, emis de autoritățile din Portugalia, față de un bărbat, în vârstă de 35 de ani. Acesta era căutat, în vederea arestării, pentru furturi săvârșite în Portugalia. Bărbatul a fost încarcerat, pentru 30 de zile, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Vrancea, urmând să fie îndeplinită procedura de extrădare către autoritățile judiciare din Portugalia.
Mijloc de transport și material lemnos confiscate
Luni, 14 august, ora 07:05, în comuna Garoafa, polițiștii au oprit în trafic o autoutilitară, care transporta material lemnos și era condusă de un bărbat, de 32 de ani, din comuna Nereju. Verificările efectuate de polițiști au reliefat faptul că nu figurau înregistrate avize de însoțire a transportului valabile, aferente autoutilitarei, acestea fiind încărcate pe serverul SUMAL 2.0, ulterior controlului. În urma inventarierii și măsurării materialelor lemnoase, de către reprezentanții Ocolului Silvic Focșani, a rezultat un volum total de 15,518 mc cherestea tivită. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de transport cu orice mijloace a materialelor lemnoase, în volum de peste 10 mc, neînsoțite de documente specifice de transport, conform Legii 46/2008 – Codul Silvic. Totodată, a fost reținută în vederea stabilirii provenienței/confiscării și predată în custodia Ocolului Silvic Focșani cantitatea de 15,518 mc. cherestea. Autoutilitara în cauză a fost reținută în vederea confiscării.
Copii dispăruți, găsiți de polițiști în urma acțiunilor de căutare
Trei copii în vârstă de 11, 14 respectiv 17 ani, care plecaseră de la domiciliu, fără să își informeze părinții, au fost găsiți, în scurt timp, de către echipele de căutare.
Duminică, 13 august, ora 02:34, Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea a fost sesizat, prin SNUAU 112, de către un bărbat din Boghești, cu privire la faptul că, fiul său minor, în vârstă 11 de ani, a dispărut de la domiciliu din data de 12 august, ora 11:00. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Adjud care, din primele verificări, au stabilit faptul că, la data de 12 august, minorul a mers la un magazin din comuna Boghești, iar ulterior a plecat cu alți doi minori, fără a se cunoaște direcția de deplasare. În urma activităților de căutare, minorii au fost identificați de polițiști pe drumul public dintre satele Pleșești și Boghești, stabilind faptul că nu au fost victimele vreunei infracțiuni.
Sursa: IPJ Vrancea