Evenimente rutiere
La data de 21 martie a.c., orele 09.50, pe drumul comunal din Movilița, un bărbat, de 45 ani, din localitate, a fost depistat în timp ce conducea un tractor neînmatriculat. În cauză a fost întocmit dosar penal.
La data de 21 martie a.c., orele 13.05, pe str. Teilor din orașul Panciu, un bărbat, de 38 ani, din localitate, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism, având dreptul de conducere suspendat. În cauză a fost întocmit dosar penal.
La data de 21 martie a.c., orele 13.30, pe DC din localitatea Păunești, un bărbat, de 39 ani, a fost depistat în timp ce conducea un tractor neînmatriculat. În cauză a fost întocmit dosar penal.
Furt cercetat de polițiști
La data de 21 martie a.c., orele 12.50, un bărbat din municipiul Adjud, a sesizat faptul că în cursul lunii februarie 2016, în timp ce era plecat din țară, persoane necunoscute ar fi pătruns în locuința sa și ar fi sustras bunuri electrocasnice și electronice în valoare de 500 lei. Din cercetările efectuate s-a stabilit că principalul bănuit de săvârșirea faptei este un minor în vârstă de 17 ani, din comuna Pufești, la domiciliul căruia au fost găsite o parte din bunuri. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Mandat de arestare executat de polițiști
La data de 21 martie a.c., pe numele unui bărbat, de 35 ani, din municipiul Botoșani, reținut pentru săvârșirea unei tentative de furt din locuință în orașul Odobești, în cursul lunii februarie 2016, Judecătoria Focșani a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 zile. Bărbatul a fost depus în Arestul IPJ Vrancea.
Deces cercetat de polițiști
La data de 22 martie a.c, orele 02.00, angajații spitalului din Dumbrăveni au sesizat faptul că la orele 01.00, un pacient în vârstă de 79 ani, internat în această unitate, a decedat. Cadavrul a fost depus în vederea stabilirii cauzelor decesului.
Gest de bună-credință
La data de 17 martie a.c., doi bărbați din municipiul Focșani s-au prezentat la ofițerul de serviciu al Poliției Municipiului Focșani, unde au predat un portofel bărbătesc găsit pe o strada din localitate, care conținea suma de 76 de lei și mai multe documente. În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că documentele aparțin unui bărbat din comuna Răcoasa, județul Vrancea, urmând a fi predate pe bază de dovadă proprietarului de drept. Portofelul în cauză, cu toate documentele și suma de bani, a fost înaintat la Postul de Poliție Răcoasa, pentru a fi înmânat titularului. Pe acestă cale adresăm felicitării bărbaților pentru simțul civic de care au dat dovadă și sperăm ca gestul făcut de aceștia să fie un exemplu pentru toți vrâncenii.
Radare:
DN2-E85: Călimănești – Haret; Pufeşti-Domneşti; Garoafa-Bizighești;
Golești- Garoafa; Golești – Focșani; Dumbrăveni-Urechești; Sl.Bradului-Obrejiţa; Urecheşti-Popeşti; Focșani; Mărășești; Adjud;
DN 23 : Răstoaca; Vulturu;