Evenimente rutiere
La data de 16 octombrie a.c., ora 09.45, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 30 ani, din municipiul Focșani, în timp ce conducea un autoturism pe str. Legumelor din localitate, nu a respectat semnificația indicatorului rutier ”STOP” și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 32 ani, din municipiul Focșani, care se deplasa pe str. Lupeni. În urma producerii impactului a rezultat vătămarea corporală a celui de-al doilea conducător auto, care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului.
La data de 15 octombrie a.c., ora 17.30, polițiștii din Panciu au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Nicolae Titulescu din localitate, în afara părții carosabile, a fost găsit un autoturism avariat, un stâlp din beton rupt și 2 m de gard din tablă îndoit. La data de 16 octombrie a.c., ora 13.00 la sediul Politiei Oraș Panciu s-a prezentat un bărbat de 49 ani, din localitate, care a declarat faptul că el a condus autoturismul la momentul producerii evenimentului, dar că refuză testarea cu aparatul alcooltest cât și prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului.
Înșelăciune cercetată de polițiști
La data de 16 octombrie a.c., ora 11.00, polițiștii focșăneni au fost sesizați de un bărbat de 71 ani, din municipiul Focșani despre faptul că la data de 10 octombrie a.c., ora 09.00, la domiciliul său s-ar fi prezentat doi indivizi ce au afirmat că sunt lucrători la o firmă de deratizare, trimiși de autoritățile locale să efectueze dezinsecție-deratizare în apartamente.
În timp ce unul dintre bărbați îl ținea de vorbă pe reclamant, cel de-al doilea profitând de neatenția acestuia i-ar fi sustras dintr-un șifonier aflat într-o altă încăpere, suma de 2600 lei. Pentru manopera de dezinsecție cei doi i-ar fi pretins părții vătămate suma de 200 lei, fără să elibereze vreo chitanță. Bărbatul a constat lipsa banilor abia în data de 14 octombrie a.c. și a reclamat cu întârziere faptele datorită stării precare de sănătate. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate în vederea identificării autorilor și a recuperării prejudiciului cauzat.
Pentru prevenirea acestui gen de fapte vă reamintim următoarele :
Unul dintre modurile de operare al hoților care fură din locuințe este cel „prin ademenire”. Acești infractori, acționează prin distragerea atenției sau atribuirea unor calități false și astfel încearcă să ajungă în casele oamenilor pentru a le fura banii sau bunurile de valoare. Acest tip de infractor este politicos și pretinde a fi un reprezentant al unor autorități publice, companii de gaze, apă sau electricitate și face parte din categoria persoanelor convingătoare și insistente. Sunt cazuri în care poartă adesea salopete cu logo-ul companiei. Bunurile sustrase sunt în general sume de bani, însă au fost cazuri în care au fost furate și alte bunuri mici și de valoare (telefoane, bijuterii). Victimele acestui gen de infractori fac parte din categoria persoanelor în vârstă, care sunt mai vulnerabile.
Ce povești/metode folosesc infractorii pentru a pătrunde în locuința victimei:
-metoda “DETERGENTUL” : falși vânzători care bat la ușa victimelor și produse de curățenie gratuite sau la preturi promoționale
-metoda “DERATIZARE” : sub motivul că sunt angajații unor firme care oferă servicii de deratizare primesc accesul în locuință.
Cum acționează după ce pătrund în locuință:
Distrag atenția victimelor, le trimit în altă cameră pentru a aduce un anumit lucru, timp în care caută bani sau bunuri de valoare. Unii infractori lucrează în echipă: în timp ce primul distrage atenția victimei (de exemplu, stau în bucătărie cu uşa închisă), cel de-al doilea pătrunde în apartament şi caută în celelalte camere.
Poliţiştii vrânceni recomandă cetăţenilor să fie atenți în momentul în care persoane necunoscute le bat la uşă oferindu-le diverse servicii.
Deratizările se fac unitar, în întreg imobilul şi se anunţă din timp, prin afişe sau verbal, de conducerea asociaţiei din care faceţi parte.
Solicitaţi tuturor persoanelor care vă oferă diferite servicii la domiciliu actul de identitate şi/sau dovada că sunt autorizaţi să efectueze astfel de servicii.
Dacă sunteţi singuri acasă, nu permiteţi accesul acestor persoane în locuinţă şi cereţi-le să revină la o altă oră când este şi altcineva acasă.
În situaţia în care aţi fost înşelaţi, anunţaţi de îndată poliţia şi încercaţi să oferiţi cât mai multe semnalmente.
Radare:
DN2-E85: Călimănești – Haret; Pufeşti-Domneşti; Garoafa-Bizighești;
Golești- Garoafa; Golești – Focșani; Dumbrăveni-Urechești; Sl.Bradului-Obrejiţa; Urecheşti-Popeşti; Focșani; Mărășești; Adjud;
DN 23 : Răstoaca; Vulturu
Comunicat de presă IPJ Vrancea