Acasă Eveniment Polițiștii adjudeni au fost ajutoarele lui Moș Nicolae

Polițiștii adjudeni au fost ajutoarele lui Moș Nicolae

211
0
Reclama

Tradiţia spune că Moş Nicolae vine la geamuri şi vede copiii care sunt cuminţi, lăsându-le în cizmuliţe dulciuri şi alte daruri. După ce a colindat toată noaptea și a lăsat daruri în ghetuțele copiilor, în dimineața acestei zile i-a „delegat” pe polițiștii adjudeni să aducă zâmbete pe chipurile unor copii cu posibilități materiale reduse, elevi ai unei școli din municipiul Adjud. Diana, colega noastră de la Compartimentul Rutier a fost „complicele” moșului iar astăzi, cu sprijinul colegilor săi de la Poliția Municipiului Adjud și Secția 4 Poliție Rurală Adjud a reușit să ducă misiunea la îndeplinire. Prin contribuția lor, polițiștii le-au dăruit jucării, obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte, alimente de bază dar și dulciuri și au primit în schimb zâmbete dar cel mai important, mulțumirea că i-au ajutat să își păstreze speranța. Dacă fiecare dintre noi am îmbrăca pentru doar câteva minute haina moşului, fiecare copil din familiile nevoiașe ar simți magia sărbătorilor. Campania umanitară demarată astăzi va continua până în pragul sărbătorilor.

Reclama

Lasă un răspuns