Acasă Eveniment Poliţiştii cu sabia deasupra capului

Poliţiştii cu sabia deasupra capului

310
0
Reclama

Astăzi, la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vrancea a ajuns noul ştat de organizare. Conform dispoziţiilor I.G.P.R., în termen de cinci zile de la intrarea în vigoare a ştatului, serviciul de specialitate din cadrul inspectoratului urmează să emită dispoziţiile de numire în funcţie a poliţiltilor din formaţiunile care nu au fost afectate de reorganizare, respectiv de punere la dispoziţie a poliţiştilor şi a personalului contractual din formaţiunile şi subunităţile care au fost afectate de acest proces. Imediat după aceasta, la nivelul IPJ se vor organiza comii de examinare şi de soluţionare a contestaţiilor. Acestea vor stabili tematica şi bibliografia, care vor fi aduse la cunoştinţa poliţiştilor puşi la dispoziţie cu cel puţin 20 de zile înainte de data examenului. Poliţiştii care vor concura pe posturi similare vor trebui să susţină un interviu structurat pe subiecte profesionale. Cei care nu vor trece acest examen vor rămâne la dispoziţia unităţii timp de trei luni de la intrarea în vigoare a ştatului, după care vor înceta raporturile de serviciu cu unitatea. Candidaţii care nu se prezintă la susţinerea examenului nu vor fi punctaţi şi vor fi consideraţi ca „neprezentat”, asumându-şi efectele ce decurg din această decizie personală, după expirarea termenului de punere la dispoziţie.

 

Reclama

Lasă un răspuns