La data 1 Decembrie a.c., cu prilejul sărbătoririi Zilei Naţionale a României şi a 95 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, în judeţul Vrancea vor fi organizate manifestări publice, ceremonii pentru depuneri de coroane de flori la monumentele eroilor neamului şi la cele comemorative ale Marii Uniri, o paradă militară, precum şi spectacole cultural-artistice, la care se preconizează participarea unui public numeros. Poliţiştii vor acţiona pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, precum şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zona desfăşurării manifestărilor publice circumscrise acestor sărbători. De asemenea, poliţiştii vrânceni vor participa la parada organizată în municipiul Focşani cu efective şi tehnică, respectiv o motocicleta si o autospecială din cadrul Serviciului Rutier, două autospeciale din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi o autospeciala – laborator criminalistic. La data de 29 noiembrie a.c., la sediul IPJ Vrancea va avea loc o sedintă festivă unde va fi prezentat un scurt istoric al Zilei Naţionale – Focşanii la 1 Decembrie, va avea loc festivitatea de premiere a competitiilor sportive organizate (minifotbal, tenis de camp si tenis de masa) si se va da citire dispozitiei de avansare pentru 20 de ofiteri şi agenţi.