Acasă Eveniment Președintele României Traian Băsescu a fost suspendat din funcție

Președintele României Traian Băsescu a fost suspendat din funcție

260
0
Reclama

Traian Basescu a primit vineri o lovitura puternica din partea Parlamentului. Presedintele României a fost suspendat din funcție, cu 256 de voturi „pentru” iar 114 au fost „impotriva”. Pentru suspendarea din functie a presedintelui erau necesare 217 voturi favorabile. ”Știu ca am luat decizii nepopulare, dar am luat-o pentru a nu ajunge la un rau mai mare: salarii neplatite. Mi-am facut datoria fata de tara mea, de poporul meu. Si-acum doar o mica observatie care depinde de votul dumneavoastra. Eu sunt la Cotroceni, astept Curtea Constitutionale care sa stabileasca un presedinte interimar. Daca nu veti avea o asemenea decizie, va astept domnule Antonescu cu o promisiune scrisa prin care sa va retrageti daca eu castig referendumul”, a precizat Traian Basescu de la tribuna Parlamentului. Referendumul va fi organizat pe 29 iulie, începind cu ora 7.00. Intrebarea de pe buletin va fi formulata in felul urmator: „Sunteti de acord cu demiterea din functie a presedintelui Romaniei?”. Pentru a fi demis la referendum, jumatate din populatia cu drept de vot plus unu trebuie sa voteze ”DA”.

 

Reclama

Lasă un răspuns