Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea aduce la cunoştinţa unităţilor/subdiviziunilor administrativ teritoriale că potrivit OG 8/2016 privind unele măsuri financiare în vederea finalizării proiectelor finanţate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2007-2013, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare publicată în Monitorul Oficial nr. 225/25.03.2016 pot solicita Ministerului Finanţelor Publice, inclusiv pentru asociaţiile de dezvoltare intercomunitare, contractarea de împrumuturi din venituri din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, în limita sumei de 400.000 mii lei.
Împrumuturile se acordă pentru finanţarea cheltuielilor necesare finalizării proiectelor cu o valoare de maximum 5 milioane euro pe proiect, finanţate prin Programul operaţional regional 2007-2013 şi Programul operaţional sectorial Mediu 2007-2013, în vederea îndeplinirii integrale a obiectivelor şi indicatorilor acestora, pentru care au fost încheiate acte adiţionale cu termen de finalizare până cel târziu la data de 30 iunie 2016, în următoarele condiţii:
- a) dobândă: ROBOR la 3 luni comunicată de Banca Naţională a României în ultima zi lucrătoare a lunii anterioare autorizării împrumutului, plus o marjă de 3,00 puncte procentuale şi care rămâne fixă pe toată durata de derulare a împrumutului;
b) perioadă de rambursare: până la 20 de ani, cu posibilitatea rambursării anticipate, parţial sau integral, a împrumutului, numai în cazul în care nu prezintă obligaţii de plată restante, respectiv rate şi dobânzi; - c) limita de îndatorare: exceptat;
- d) la data depunerii documentaţiei de împrumut să nu aibă obligaţii de plată restante decurgând din împrumuturile contractate de la Trezoreria Statului.
Rambursarea împrumuturilor se efectuează în tranşe trimestriale, egale, începând cu trimestrul următor acordării acestora. Pentru neplata la termen a ratelor scadente şi a dobânzilor de plătit la împrumutul acordat se calculează o dobândă, pentru fiecare zi de întârziere, la nivelul dobânzii prevăzute la art. 174 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv 0,02% pentru fiecare zi de întârziere, până la data stingerii obligaţiei.
Documentele în vederea acordării împrumutului se depun până la data de 15 mai 2016 inclusiv la direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/administraţiile judeţene ale finanţelor publice, care după verificare le transmit, prin registratura generală a Ministerului Finanţelor Publice, în atenţia Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale.
În cazul în care unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale nu respectă termenele de plată prevăzute în convenţiile de împrumut, directorii direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice/şefii administraţiilor judeţene ale finanţelor publice sistează alimentarea, atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât şi cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, cu excepţia plăţilor pentru achitarea drepturilor salariale şi a contribuţiilor aferente atunci când nu pot fi asigurate din venituri proprii.