Un proiect pe care l-am susținut la contractare și ulterior pentru finanțare în mandatul de ministru al dezvoltării, în guvernarea liberală Ludovic Orban, aproape de finalizare!
Ma bucur să văd că proiectul pe bani europeni destinat Creșei numărul 7 din Focșani este atât de frumos implementat și că până la finele acestui an va fi gata. Ca un cadou de sărbătorile de iarnă de la Moș Crăciun pentru preșcolarii din municipiu. Contractul pentru reabilitarea, modernizarea, extinderea clădirilor și echiparea infrastructurii educaționale a creșei a fost semnat în august 2020 și a fost finanțat de UE prin Programul Operațional Regional, cu o valoare a lucrărilor de 3.924.750,21 lei.
Cu siguranță cei mici se vor simți bine în noua clădire modernizată! La fel și cadrele medicale și educatorii!
Banii europeni schimbă în bine fața municipiului arunci când proiectul este unul necesar și implementat cu grijă și atenție până la final. Din păcate, alte șantiere din oraș suferă întârzieri de neconceput iar calitatea lucrărilor este una care nu ar fi acceptată nici într-o țară bananieră. Vinovați sunt cei care au așteptat până în ultimul moment să iasă la pas prin oraș, când toată lumea semnalează de peste un an de zile haosul cronicizat!
Deputat Ion Ștefan – Forța Dreptei
Reclama