Acasă Eveniment “România Educată să fure. Sorin Cîmpeanu face şcoala de ruşine” – moțiunea...

“România Educată să fure. Sorin Cîmpeanu face şcoala de ruşine” – moțiunea de cenzură Forța Dreptei – USR

226
0
Reclama

Astăzi, Sorin Cȋmpeanu se confruntă cu o nouă acuzaţie. De data această a copiat 13 capitole dintr-un curs universitar elaborat de alți doi autori, curs care avea ȋn total doar 15 capitole. Aceasta este doar una dintre nenumăratele acuzaţii de furt intelectual comise de acest individ care pretinde că reformează educaţia din România. Cu lucrarea de doctorat ţinută la secret şi, aparent, verificată de o Comisie numită prin decizia unui rector interimar al USAMV, dar fără să se ştie cine au fost profesorii verificatori, Sorin Cîmpeanu urmează să fie unul dintre beneficiarii prescripției răspunderii pentru încălcarea normelor de etică, o categorie care include și plagiatul. Prescripția se va face la trei ani după săvârșirea faptelor, conform proiectului aşa-numitelor legi ale educației, transmise Parlamentului de catre Guvern, la inițiativa aceluiaşi Sorin Cîmpeanu. Stupefiant mi s-a părut şi că, în loc să răspundă punctual noilor acuzații de plagiat, Sorin Cîmpeanu se ascunde în spatele legilor educației şi acuză că ”obiectivul principal al acestui articol este blocarea legilor educației. Astfel de încercări de a opri, din cursul lor firesc, legile educației, care sunt de interes pentru milioane de copii, nu mă pot influența”.
Cât de penibil poţi să fii ca să eviţi acuzaţiile de furt intelectual prin declarația de mai sus?

Nicio dezbatere pe marginea unor proiecte ce ar putea conduce la îmbunătățirea sistemului educaţional din România nu poate fi condusă de către persoane suspectate că își apară propriile interese. Mai ales atunci când desființarea CNADTCU se află printre propunerile de modificare a acestor legi ale Educației. Oare ce părere despre toate acestea Klaus Iohannis, mentorul lui Sorin Cȋmpeanu, cel care spunea ȋn trecut că „Plagiatul reprezintă furt intelectual și este inacceptabil”?

Reclama

Comunicat de presă

Lasă un răspuns