Salvarea a venit din cer

Filed under Eveniment

Un elicopter de la Inspectoratul General de Aviaţie – Unitatea Specială de Aviaţie Iaşi a intervenit din nou astazi pentru transportatrea pacienţilor care nu puteau fi aduşi la spital de ambulante. Aparatul de zbor a avut astazi patru misuni de salvarea. A fost preluat un bărbat, în vârstă de 67 ani, din localitatea Gologanu, un bărbat care avea nevoie de dializă din localitatea Hânguleşti (Vulturu), trei persoane din comuna Dumitreşti, din Sihlea au fost aduse două persoane iar din localitatea Târâtu au preluat un pacient, în vârstă de 53 ani cu febră şi membre umflate. Una dintre gravide, din Dumitresti, a dat nastere unei fetite pina sa ajunga elicopterul. Femeia a fost asistata la nastere de o asistenta medicala in fostul Spital din Dumitresti. Proaspata mamica dar si fetita ei erau in stare buna si au fost transportate la Spitalul Focsani. Toţi pacienţii au ajuns în condiţii de siguranţă in Focsani unde ambulanţe S.A.J. şi S.M.U.R.D., alături de echipaje de pompieri şi poliţie au vegheat ca întreaga operaţiune să fie finalizată cu succes.

De asemenea, tot în cursul zilei de astăzi, un elicopter S.M.U.R.D. a decolat din Bucureşti cu destinaţia Vrancea. Un bebeluş în vârstă de trei luni, adus la Spitalul de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani, a cărui viaţă era pusă în pericol a fost transportat la un spital Bucureşti. Tot pe calea aerului au fost trimise pachete ce conţin soluţii şi medicamente necesare pentru pacienţii trataţi prin dializă peritoneală în ambulatoriu, pentru a le transporta în localităţile Tinoasa, Sihlea, Bilieşti şi Ciuşlea. Prin grija autorităţilor publice locale din aceste comune s-au marcat zonele unde trebuiau să ajungă pachetele, aceste fiind aruncate din elicopter sau la predate la destinaţie în localităţile în care s-au operat aterizări. De asemenea, un echipaj S.M.U.R.D. a efectuat o misiune de preluare, acordare asistenţă medicală şi transport pentru o fetiţă, în vârstă de patru ani, din localitatea Mândreşti care suferea de insuficienţă respiratorie.

 

Lasă un răspuns