O tînără a scăpat ca prin urechile acului din mîinile unui violator. Potrivit poliţiei, lucrătorii Poliţiei Comunale Gugeşti au fost sesizaţi telefonic despre faptul că o tânără de 19 ani, din Chiojdeni, a fost luată cu forţa de un necunoscut şi transportată cu o maşină spre comuna Dumbrăveni. Imediat după sesizare, poliţiştii din Gugeşti şi cei din Dumitreşti s-au mobilizat şi au pornit în urmărirea maşinii pe care au depistat-o în zona limitrofă a comunei Dumitreşti către Bordeşti, în apropierea unei păduri. Oamenii legii l-au prins aici pe un tînăr de 21 de ani din Dumitreşti în timp ce încerca să o violeze pe tânăra de 19 ani. În urma verificărilor s-a stabilit că tînărul a condus maşina cu care a răpit-o pe fată sub influenţa băuturilor alcolice. La testarea cu alcooltestul a reieşit că acesta avea 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-a fost reţinut permisul de conducere. Poliţiştii continuă cercetările în acest caz sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de viol.
Reclama