Cele doua tabere de candidati din comuna Tulnici se acuza reciproc dupa ce miercuri noaptea doua tiruri au fost incendiate. Pompierii spun ca focul a fost pus prima data la autotrenul ce apartine Obstii Tulnici iar de aici s-a extins si la celalalt tir care era parcata in apropiere. ”Joi, 7 iunie a.c., în jurul orei 02.40, un apel, primit prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, la dispeceratul integrat ISU – Ambulanţă, anunţa producerea unui incendiu un autovehicul, proprietatea Obştii de Moşneni Tulnici. Pentru localizarea şi lichidarea acestuia s-a deplasat imediat la faţa locului un echipaj din cadrul Staţiei de Pompieri Vidra, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi trei subofiţeri. La sosirea la faţa locului s-a constatat că incendiul se manifesta la două autovehicule. În urma acestuia a ars un cap tractor înmatriculat în judeţul Vrancea în proporţie de cca. 95 %, iar din cauza distanţei mici, incendiul s-a propagat la un alt cap tractor, proprietatea unei societăţi comerciale, parcat în imediata apropiere, acesta fiind afectat în proporţie de cca. 85%. Cel mai probabil, evenimentul a fost provocat de folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiu”, au transmis pompierii. Candidatul APV la functia de primar in comuna Tulnici, Cornel Negru crede ca focul a fost pus intentionat de tabara USL, pentru a-i speria. De cealalta parte, primarul comunei Tulnici, PSD-istul Valentin Bizna considera ca focul a pornit de la o persoana care ii vrea raul. Deocamdata politia a deschis o ancheta in acest caz pentru a afla cu exactitate cine se face vinovat de incendiere.
Scandalurile electorale iau amploare: Tiruri incendiate la Tulnici
Reclama