Peste 50 de învățători s-au reunit astăzi la Cercul pedagogic pentru învățământul primar (centrul metodic Focșani 5), care a avut loc la Școala Gimnazială „Anghel Saligny”. Ediția din acest an a avut ca temă „Dezvoltarea competențelor de literație ale elevilor din ciclul primar. Modalități de dezvoltare a vocabularului”, cercul fiind coordonat de doamnele Liliana Buzatu și Valentina Grosu.
În cadrul întâlnirii, mai multe cadre didactice de la Școala „Anghel Saligny” au prezentat diferite metode de intervenție educațională și exemple de bune practici prin care să aducem copiii mai aproape de carte și lectură, dar și de esența cuvântului scris. Au avut intervenții pentru colegi: prof. înv. primar Buzatu Liliana, Zaharia Mirela, Samoilă-Sava Adina, Alstanei Mihaela și Dima Marinela, care au susținut o prezentare aplicată legată de auzul fonematic, prof. înv. primar Vucmanovici Roxana Rodica, care a abordat literația din perspectiva elevilor cu CES, prezentând totodată și un ghid de bune practici în educația copiilor care au propria normalitate.
O intervenție specială a avut-o dna prof. de limba și literatura română Mocanu Retuța, care și-a prezentat colegilor cartea pe care a publicat-o recent: „Aventuri cu Năstase și Puf”, vol. 1 „În livada prieteniei”.
La cercul pedagogic am avut și invitați speciali, echipa de voluntari ai Asociației „Eu, tu și ei” Focșani, care a făcut magie cu prezentarea programului cultural și de literație „c@rte în sate”, demarat în anul 2016. Echipa a fost formată din: Silvia Nichita, fondatoarea proiectului, și voluntarele-povestașe Raluca Andreea Buruiană, Teodora-Elena Bratu, Andreea Iordache și Raisa Lungu, care le-au prezentat doamnelor învățătoare minunatul personaj Cărțilă, inamicul lui Telefonilă, prietenul tuturor copiilor care citesc și povestesc.
Premiat anul trecut la Gala Națională a Societății Civile, c@rte în sate aduce împreună voluntari, profesori, cărți și copii într-o poveste despre „DA, SE POATE!”. „Transformăm cartea în instrument de dialog, dăm glas și încredere copiilor, dăruim TIMP și cărți, le ducem SPERANȚĂ pentru a crea povești despre un mâine mai bun”, după cum au subliniat voluntarii care și-au prezentat modelul de intervenție în comunități rurale vulnerabile, fără biblioteci. Asociația lucrează acum la crearea unui centru educațional mobil pentru copiii din sate.
Utilizând metode ale educației nonformale, echipa c@rte în sate a simulat un atelier de lectură în care a integrat diferite forme de artă, încheind într-o notă optimistă și chiar sclipitoare cercul nostru pedagogic.
„Ce întâlnire frumoasă!”, a fost exclamația cu care ne-au întâmpinat colegele noastre din Focșani, Vidra, Valea Sării sau Nereju.
Sursa: Școala Gimnazială „Anghel Saligny”
Reclama