Reclama
Bugetarii sunt la un pas de a mai primi încă o zi liberă, pe 6 ianuarie. Un senator PSD își dorește ca sfânta sărbătoare a Botezului Domnului să fie declarată sărbătoare legală. Parlamentarul Liviu Ovidiu Donţu a depus la începutul acestei sesiuni parlamentare proiectul de lege prin care se vrea modificarea Codul Muncii. Proiectul de lege a fost înregistrat pentru dezbatere la Camera Deputaților, fiind trimis pentru raport şi aviz la comisiile de specialitate. Până acum bugetarii beneficiază de 12 libere în fiecare an: primele două zile din an, două de Paşte, două zile de Rusalii, 1 Mai, 15 august- Adormirea Maicii Domnului, 30 noiembrie – Sfântul Andrei, 1 Decembrie, 25 şi 26 decembrie.
Reclama