Mîine, Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vrancea, cu sprijinul Direcţiei de Probaţiune, al Tribunalului Vrancea şi al Judecătoriei Adjud, va deschide la Adjud Sediul Secundar de Probaţiune la Judecătoria Adjud. Sediul a fost dotat cu ajutorul unui proiect PHARE 2006. Spaţiul a fost dat de Judecătorioa Adjud iar Tribunalul Vracea ajutat la reparaţia spaţiului. Rolul Sediului Secundar este de a se realiza supravegherea persoanelor condamnate menţinute în stare de libertate a căror pedeapsă a fost suspendată sub supraveghere şi a minorilor pentru care a fost instituită măsura educativă a libertăţii supravegheate, care sunt cuprinşi în evidenţa serviciului de probaţiune şi care îşi au domiciliul in aria de competenţă teritorială a Judecătoriei Adjud. 16 % dintre persoanele aflate în supravegherea Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vrancea îşi au domiciliu în Adjud şi în localităţile din jurul acestuia. De asemenea, consilierii de probaţiune vor întocmi referate de evaluare pentru instanţe în cazul persoanelor care au săvârşit infracţiuni şi îşi au domiciliul Adjud sau în localităţile din jur. Pentru început, activitatea Sediului Secundar se va desfăşura o zi pe lună. Sediului Secundar vine astfel în sprijinul acestor persoane care nu se vor mai deplasa, pentru întrevederile prestabilite prin planul de supraveghere sau pentru derularea diverselor programe de reintegrare socială, la sediul principal din Focşani, economisind resursele materiale şi timp. De asemenea, consilierii de probaţiune care îşi vor desfăşura activitatea în Sediul Secundar pot acorda o mai mare atenţie relaţiei cu partenerii comunitari din zonă pentru reintegrarea socială a persoanelor care au săvârşit infracţiuni, consecinţele fiind creşterea gradului de siguranţă comunitară. Activitatea Sediului Secundar de Probaţiune Adjud va fi desfăşurată de consilierii de probaţiune din cadrul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vrancea, sub coordonarea şefului Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vrancea.
Reclama