Vrâncenii Stelian şi Marina Mirabela Mocanu au fost găsiţi vinovaţi de trafic de persoane mascat în afacere legală cu dansatoare la clubul „Aristocrat”. Stelian Mocanu, aflat în penitenciarul Bacău, a fost condamnat la 5 ani închisoare cu executare, în timp ce soţia sa a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare. Ambii inculpaţi au primit şi pedepse complementare, constând în interzicerea dreptului de a alege şi de a fi ales în în funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. „Pe durata termenului de încercare inculpata se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: se va prezenta, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vrancea, va anunţa în prealabil orice schimbare de domiciliu şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, va comunica şi va justifica locul de muncă”, se arată în sentinţă, care poate fi atacată cu apel.
Pe lângă acestea, instanţa Tribunalui Neamţ, unde au fost judecaţi cei doi, a admis cererea pentru plata de daune morale formulată de partea civilă Carmen Elena Olar, una dintre victime, şi i-a obligat pe inculpaţi să achite acesteia suma de 5.000 de lei.„Obligă inculpatul să plătească statului suma de 77.100 de euro, ca efect al confiscării speciale”, se mai arată în sentinţă. Cei doi au fost trimişi în judecată în aprilie anul trecut, fiind acuzaţi că ar fi forţat patru dansatoare angajate la „Aristocrat” să se prostitueze. Chiar dacă în timpul cercetărilor s-a făcut public faptul că fetele au făcut plângere penală împotriva celor doi administratori de la „Aristocrat”, în instanţă doar una dintre ele a solicitat despăgubiri.