Administrația locală din Soveja vrea să construiască blocuri pentru tineri. Documentația a fost trimisă către ANL încă de anul trecut, studiul geo a fost finalizat iar acum e gata și proiectul pentru două tronsoane de blocuri ANL cu 20 de apartamente. ”Chiar dacă am întâmpinat și opreliști sau voci care criticau oportunitatea unui astfel de proiect, noi ca administrație locală vom apela la orice program guvernamental sau european care să aducă un plus-valoare și să crească atractivitatea pentru comuna noastră. Orice investiție, publică sau privată, va aduce plus-valoare localității noastre și astfel vom deveni din ce în ce mai atractivi. Soveja trebuie să devină din nou perla turismului vrâncean și, chiar dacă vor fi voci care vor critica investițiile primăriei, noi vom continua să lucrăm pentru comunitate. Soveja va reveni pe harta turistică a României și va fi, în același timp, o localitate atractivă, atât pentru investitori economici, dar și pentru cei care își doresc o locuință la munte.”, a anunțat primarul Ionuț Filimon.
Reclama