”Stațiunea Soveja va redeveni Perla Vrancei”, au transmis liberalii vrânceni

Filed under Eveniment, Politica

Reabilitarea Stațiunii Soveja este o prioritate pentru echipa liberală. Ministrul Ion Ștefan, președintele CJ Vrancea, Cătălin Toma, și primarul liberal Ionuț Filimon s-au angajat să deblocheze situația de la Soveja și să finanțeze renașterea stațiunii cu cel mai ozonat aer din România u pentru aceasta, pe 6 decembrie, este nevoie ca Vrancea să voteze echipa liberal de la Camera Deputaților și Senat.

Turismul reprezintă o șansă pentru dezvoltarea comunei Soveja, în special, și a zonei montane, în general. În urmă cu mulți ani, Soveja constituia un reper pentru românii care aveau nevoie de o vacanță liniștită și reconfortantă. Stațiunea era plină, comuna era înfloritoare. Nepăsarea și interesele obscure au dus la degradarea a tot ceea ce însemna Stațiunea Soveja și, odată cu ea, comuna a cunoscut același regres. Acum, cu un primar liberal tânăr, cu un președinte nou la Consiliul Județean Vrancea și cu parlamentari PNL hotărâți, Soveja este înscrisă pe lista de priorități a autorităților. Iar turismul este un obiectiv și un mijloc pentru ca Soveja să reînflorească. Primii pași au fost făcuți deja. Primarul liberal Ionuț Filimon și-a propus să rezolve, cu prioritate, problemele legate de sistemul de alimentare cu apă, de iluminatul public, sistemul de canalizare și modernizarea drumurilor locale. Astfel, cu minime condiții decente în ceea ce privește infrastructura, oamenii pot fi (re)atrași spre Soveja. Mai întâi, spre gospodăriile localnicilor și spre pensiunile de familie, apoi și spre stațiune. În acest caz, s-au făcut, deja, primele discuții între conducerea sindicatelor și ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ion Ștefan, pentru a găsi o modalitate de a repara ce s-a stricat și a revigora Stațiunea Soveja. ”Soveja, cu tot ce înseamnă, este o prioritate pentru noi, echipa PNL Vrancea. Am discutat cu reprezentanții sindicatelor, care administrează o parte a patrimoniului din Stațiunea Soveja, și sperăm să găsim o modalitate de colaborare și de acțiune concretă pentru a renaște această stațiune aflată, astăzi, în paragină. Am convingerea că vom reuși, mai ales că, acum, președinte al Consiliului Județean Vrancea este colegul nostru liberal Cătălin Toma. Ne bazăm și pe implicarea și inițiativa noului primar liberal al comunei Soveja, Ionuț Filimon, astfel că demersurile noastre se vor încununa de succes, mai ales după data de 6 decembrie, când, cu siguranță, vrâncenii vor vota pentru o majoritate parlamentară liberală care să conlucreze cu un Guvern liberal și cu președintele Klaus Iohannis”, susține ministrul lucrărilor publice, Ion Ștefan, candidat PNL Vrancea pentru Camera Deputaților la alegerile parlamentare din 6 decembrie.

Nu trebuie uitat drumul național Soveja-Lepșa, Coașa cum este cunoscut. După mulți ani de promisiuni pesediste, Guvernul Orban a făcut pași concreți spre reabilitarea acestui drum necesar nu numai localnicilor ci și turiștilor care vin în Munții Vrancei. În această vară, s-a semnat contractul de execuție, iar firmele de construcție au făcut organizarea de șantier și se apucă de lucru. Tronsonul Soveja-Lepșa traversează, practic, muntele și are o lungime de circa 16 kilometri. Va fi o lucrare complexă și dificilă, cu 8 viaducte de coastă, alte zone de consolidări, 100 de podețe și subtraversări, din cauza terenului în pantă și a alunecărilor. Valoarea contractului pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor este de 126.778.219,70 lei. Liberalii au dovedit că se poate, așa că, la alegerile parlamentare din 6 decembrie, singura opțiune politică de care județul Vrancea are nevoie este Partidul Național Liberal. Pentru realizarea unor proiecte importante pentru Vrancea, pentru vrânceni, pe 6 decembrie echipa liberală trebuie să fie câștigătoare! (Material realizat de SC INFORMAȚIA VRÂNCEANĂ, la comanda PNL Vrancea, Cod mandatar financiar 11200025)

Lasă un răspuns