Stațiunea Vizantea Livezi va deveni realitate cu ajutorul Guvernului PNL

Filed under Eveniment, Politica

Proiectul Bazei de tratament de la Vizantea-Livezi a început să prindă contur în guvernarea liberală. Proiectul promovat de primarul liberal Dragoș Ciobotaru a fost susținut de parlamentarii PNL Vrancea Ion Ștefan și Cătălin Toma și rezultatul a fost cel scontat: ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, Ion Ștefan, a semnat contractul de execuție a complexului balnear de la Vizantea-Livezi. Guvernul liberal a alocat fonduri pentru demararea acestui proiect. Investiția se ridică la circa 37 de milioane de lei și se va realiza prin Compania Națională de Investiții. Baza de tratament va cuprinde mai multe clădiri, atât pentru tratamente cât și pentru cazarea pacienților. „Vom construi un complex integrat care va cuprinde mai multe clădiri. O clădire va fi cea de tratament efectiv, cu săli de electroterapie, fizioterapie, băi la cadă. Vom avea şi o piscină interioară, cu un cupaj de ape minerale, atât pentru agrement cât şi pentru kinetoterapie. O altă clădire va include restaurant la parter şi două etaje de cazare, iar peste drum va fi amenajată o piscină exterioară de agrement şi tratament în acelaşi timp, cu spaţii de luat masa, vestiare, toalete, etc. În proiect sunt incluse sume şi pentru aducerea izvoarelor la locaţia bazei de tratament, pentru că izvoarele sunt deja amenajate. Primăria, în ultimii 6 ani, a derulat investiţii în reforarea izvoarelor şi captarea lor. În momentul de faţă, primăria este proprietară atât pe terenuri cât şi pe izvoare şi deţine licenţă de exploatare a apelor de la Agenţia Naţională de Resurse Minerale. Cheltuielile au fost foarte mari, dar au meritat”, susține primarul comunei Vizantea-Livezi, Dragoș Ciobotaru.Proiectul a fost astfel gândit încât să asigure dezvoltarea unor afaceri locale în jurul bazei de tratament, spaţii de cazare şi restaurante care să creeze noi locuri de muncă, pe lângă cele 65 prevăzute deja în proiect. ”Este un proiect esenţial pentru comuna Vizantea Livezi, un proiect aşteptat de toată lumea, nu doar de locuitorii din zonă. Se cunosc beneficiile curative ale izvoarelor minerale de la Vizantea și mă bucur că am reușit să dăm undă verde acestui proiect. Cu siguranță, comuna va cunoaște o altă dezvoltare odată cu funcționarea Bazei de tratament, la fel și zona montană și turismul vrâncean, în general. Guvernul liberal a făcut tot posibilul până acum și vom face tot ce depinde de noi, în continuare, pentru ca această investiție să devină realitate”, a subliniat ministrul lucrărilor publice, Ion Ștefan, candidat PNL Vrancea pentru Camera Deputaților la alegerile parlamentare din 6 decembrie. Tot în sensul dezvoltării serviciilor de tratament balnear, Guvernul Orban a aprobat, în luna octombrie, o Hotărâre privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale a zăcământului de apă minerală terapeutică din perimetrul Vizantea Mănăstirească. Această decizie a fost luată la inițiativa șefului Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, candidat al PNL Vrancea pentru Camera Deputaților. Pe 6 decembrie alegeți echipa PNL pentru continuarea proiectelor pentru dezvoltarea Vrancei! Votează PNL!

(Material realizat de SC INFORMAȚIA VRÂNCEANĂ SRL, la comanda PNL Vrancea, Cod mandatar financiar 11200025)

Lasă un răspuns