Ambulantele si SMURD-ul abia daca mai fac fata in aceasta perioada urgentelor medicale. Din cauza drumurilor blocate persoanele care au nevoie de dializa nu pot ajunge la spital. Luni dimineata, autospeciala de transport victime multiple, ce deserveşte în această perioadă Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea, a plecat sa ia 10 persoane din zona de munte care au nevoie urgenta de dializa. Acestea vor fi preluate din Tulnici (o persoană), Valea Sării (două persoane), Vidra (cinci persoane) şi Boloteşti (două persoane) şi vor fi transportate la Centrul de Dializă Focşani. Accesul autospecialei în zona respectivă este facilitat de un utilaj de deszăpezire pus la dispoziţie de Secţia Drumuri Naţionale. In acest moment militarii de la Garnizoana Focșani intervin cu un utilaj cu șenile pentru a aduce o gravidă din comuna Vintileasca la Spitalul Județean „Sf. Pantelimon” Focşani. Femeia se chinuie inca de simbata sa nasca si tot de atunci asteapta ca un medic sa ajunga la ea. Pina cum doua autospeciale ale armatei au ramas blocate incercind sa o salveze. Telefonul la SAJ suna incontinuu si unde ambulantele nu pot ajunge se ofera informatii si sprijin prin telefon.
Sprijin al utilajelor de deszăpezire la intervenţii în caz de asistenţă medicală:
- Bătineşti – 1 caz (însoţire Ambulanţă la Spitalul Focşani)
- Vârteşcoiu – 1 caz solicitare dializă (însoţire Ambulanţă la Spitalul Focşani)
- Coteşti – 3 cazuri solicitare dializă (însoţire Ambulanţă la Spitalul Focşani)
- Şişcani – 1 caz (însoţire Ambulanţă la Spitalul Adjud)