Un nou sport îşi face loc “pe teren”. Mai mulţi tineri din judeţ s-au alăturat celor care practică airsoft. Acest nou sport se practică cu ajutorul unor replici ale armelor reale care trag cu proiectile sferice din plastic, cu diametrul de 6mm. „Armele” de airsoft sunt inofensive, singura măsură de siguranţă absolut obligatorie fiind purtarea unor ochelari de protecţie dintr-un material special ce rezistă la impactul cu bilele. Proiectilele nu lasă urme ca la paintball, jucătorii bazîndu-se doar pe onestitate şi fair-play pentru a recunoaşte dacă au fost nimeriţi. Pentru a marca acest sport, în perioada 3-5 iunie, la tabăra şcolară de la Gălăciuc va avea loc evenimentul naţional de airsoft „La Revolucion”. Aici vor participa peste 100 de jucători, acesta fiind unul din cele mai importante evenimente de profil din acest an datorită experienţei de joc a echipelor invitate. “Scenariul acestui eveniment va simula o revoluţie, în care forţele opozante de natură militară şi partizanii se vor „înfrunta” pe teren, fiecare facţiune urmînd a îndeplini misiuni de cucerire a unor obiective prestabilite, prin intermediul tacticilor militare de luptă, şi cu ajutorul abilităţilor de orientare în teren, precum şi de comunicare între echipe”, Dragoş Frăoanu unul dintre organizatori.
Tabăra Gălăciuc va găzdui “La Revolucion”
Reclama