TÂRG DE SĂNĂTATE COMUNA NĂNEŞTI

Filed under Social

doctor cu stetoscopLocuitorii comunei Năneşti din judeţul Vrancea vor beneficia de evaluare gratuită a tensiunii arteriale, glicemiei, trigliceridelor, colesterolului, înălţimii şi indicelui de masă corporalăîn cadrul Târgului de Sănătate desfăşurat în comună,în data de 6 iunie 2015. Evenimentul este organizat în cadrul proiectului “Dezvoltarea Resurselor Umane în 19 Comunităţi Rurale din Regiunile Centru, Sud-Est, Sud-Muntenia – PSCR2”, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, „Investeşte în oameni!” şi implementat de Fundaţia Romtens la nivelul a 19 comunităţi rurale din 19 judeţe.

Târgul de Sănătate este un eveniment de mare amploare, dedicat publicului general, prin intermediul căruia,organizatorii doresc săatragă atenţia asupra importanţei adoptării unui stil de viață sănătos şi monitorizării unor parametri cheie în evaluarea stării de sănătate, în vederea menținerii unei bune stări de sănătate. Desfăşurat într-un cadru relaxat, lipsit de rigorile activităților derulate într-un cabinet medical,Târgul de Sănătate reprezintă o bună oportunite pentru cei prezenţi, de a primi informaţii şi sfaturi privind îmbunătăţirea stării individuale de sănătate oferite de medici de familie, asistenţi şi specialişti în domeniul promovării sănătăţii. Prevenirea anumitor boli, prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos şi eliminarea factorilor de risc ce conduc la apariţia acestora, sunt doar câteva dintre temele care vor fi abordate în cadrul târgului şi care se regăsesc în materialele informative ce vor fi diseminate de organizatori în rândul participanţilor. Alături de sesiunile de informare-educare, printre activităţile Târgului de Sănătate se vor regăsi şi cele medicale, concretizate în efectuarea unor măsurători invazive (glicemie, colesterol, trigliceride) şi a unor măsurători neinvazive (înălţime, greutate, tensiune arterială). La acestea, se adaugă activităţile adresate copiilor desfăşurate într-un spaţiu special amenajat, unde aceştia vor primi sfaturi despre igiena personală şi alimentaţia sănătoasă şi, totodată, vor avea posibilitatea de a participa la concursuri de desen şi colorat. Iniţiativa organizării acestui eveniment, parte dintr-o campanie mai amplă de promovoare a sănătăţii în mediul rural, aparţineFundaţiei Romtens care se bucură, în acest demers, de sprijinul Primăriei Năneşti.

 

Informare de presa

Lasă un răspuns