Acasă Politica Tinerii democrat liberali condamna autoritatile pentru starea deplorabila a orasului

Tinerii democrat liberali condamna autoritatile pentru starea deplorabila a orasului

347
0
Reclama

 

Reclama

 

Odată cu venirea ploilor, municipiul Focșani este pe cale să se transforme într-un ținut mlăștinos, plin de gropi, ca în poveștile de groază, din cauza întârzierii lucrărilor la reabilitarea rețelei de termoficare. Este inadmisibil ca, zi de zi, noi, focșăneni să ne ferim să nu picăm în șanțuri și să înfundăm în mocirlă până la gât din cauză că minunații constructori ai primarului Didi au abandonat lucrările și au fugit să se adăpostească de frig și ploaie.

Nu știm dacă este vorba de un experiment diabolic, pus la cale de PSD și de baronul Marinel, menit să ne obișnuiască cu viața în noroi la care vom fi condamnați după feudalizarea numită descentralizare sau de nepăsarea primarului Didi pe care îl interesează mai mult profiturile clientelei de partid decât de confortul și protecția locuitorilor municipiului Focșani.  

Drept urmare, având în vedere că a uitat, se pare, ce îndatoriri are față de cei ce l-au ales, solicităm primarului Didi să aplice sancțiuni financiare firmelor care nu au respectat termenele de execuție și din cauza cărora suntem nevoiți să suportăm această mizerie.  De asemenea, solicităm consilierilor locali, inclusiv ai PDL, să ia atitudine și să-l oblige pe primar să aplice legea și să remedieze această situație.

Primăria și Consiliul Local nu pot fi doar locațiile în care „bagabonții“ politici se joacă cu gadgeturi cumpărate din banii contribuabililor, aranjează afaceri pe bani publici și își numără șpăgile. Primăria și Consiliul Local trebuie să fie acele spații în care aleșii locali, responsabili, lucrează pentru binele comunității.

Ionuț Copăcescu,

președinte al Organizației de Tineret a PDL Focșani.

 

 

 

 

Lasă un răspuns