Viceprimarul Bogdan Matișan l-a acuzat astăzi pe candidatul APV la Primăria Focșani că are restanțe la factura de la gaze. Alin Trășculescu nu este însă singurul restanțier de la blocurile ANL. Pînă acum, la aceste blocuri s-a acumulat o datorie de 100 de mii de lei către furnizorul de gaze. Din această cauză, zilele trecute a fost oprit gazul iar locatarii au rămas fără apă caldă. Pentru a-i determina să plătească, reprezentanții primăriei spun că vor afișa la fiecare intrare în bloc ”lista rușinii”. ”Și domnul Trășculescu, care este chiriaș la ANL, are o datorie de 2 millioane și ceva la gaze. Dacă vom afișa lista cu datornici la toate scările și dacă dumnealui este locatar în această zonă, probabil se va regăsi pe acea listă. Va avea același regim cu ceilalți locatari. Din păcate însă aceste liste sunt rupte de pe geam de cei care se simt cu musca pe căciulă însă le vom înlocui în fiecare zi dacă este nevoie”, a spus viceprimarul Focșaniului, Bogdan Matișan. Candidatul APV, Alin Trășculescu susține că și-a plătit factura la gaze și că nu are nici o restanță. De asememea, în perioada următoare, angajații primăriei vor merge la restanțieri pentru a aduna din banii datorați la gaze.
Trășculescu acuzat că nu își plătește facturile la gaze
Reclama