Trecem la ora de iarnă

Filed under Eveniment

În noaptea de sâmbătă spre duminică, România trece la ora de iarnă. Astfel că ceasurile se vor da înapoi, ora 4.00 devenind ora 3.00. Trecerea la ora de iarnă nu va modifica mersul trenurilor. „În noaptea 26/27 octombrie 2019, când ora 4 AM devine ora 3 AM, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4 AM vor pleca la orele din Mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale. Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4 AM, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinaţie”, au arătat reprezentanţii companiei. Ora de iarnă este, de fapt, ora legală oficială standard, legată de conceptul de oră astronomică, folosită în mod normal în majoritatea ţărilor sau teritoriilor, în special în emisfera nordică, acoperind calendaristic, de cele mai multe ori, perioada cuprinsă între lunile octombrie a unui an şi aprilie a anului următor.

Lasă un răspuns