Tribunalul se mută la fostul Bancorex

Filed under Social

De astăzi, Tribunalul Vrancea va intra în posesia fostei clădiri a Bancorexului. Spaţiul a fost pus la dispoziţie de autorităţile locale. „Întîrzierea preluării administrative a acestei locaţii se datorează în principal unor motive obiective, cum ar fi întîrzierea adoptării bugetului instanţei, dar şi blocajului la nivelul Guvernului României a soluţiilor demarate cu sprijinul autorităţilor administraţiei publice judeţene şi locale pentru punerea în siguranţă a clădirii Tribunalului Vrancea, pe de o parte, şi demararea construirii unui nou palat de justiţie în Vrancea, pe de altă parte”, se arată în comunicatul remis redacţiei de către conducerea Tribunalului. Cu toate că le-a fost promisă o altă clădire în care să îşi desfăşoare activitatea, astăzi, timp de o oră toţi cei care au avut treabă la Tribunal au găsit uşile închise. La intrarea în Tribunal au fost lipite afişe care îi anunţa pe oameni că din cauza cutremurelor din ultima perioadă şi mai ales pentru că instituţia nu are un spaţiu adecvat în care să îşi desfăşoare activitatea în siguranţă s-a hotărît să se recurgă la acest protest pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la pericolul real pe care un asemenea spaţiu îl reprezintă pentru viaţa şi integritatea fizică şi morală a justiţiabililor, angajaţilor celor două instanţe şi avocaţilor. La finalul protestului însă atît avocaţii cît şi oamenii s-au îngrămădit să intre în clădire să îşi rezolve cît mai repede problemele. Clădirea Tribunalului este încadrată în clasa de risc seismic RSI, corespunzătoare riscului de prăbuşire iminentă în cazul unui seism major.

Lasă un răspuns